Oprişanu şi ceilalţi şefi de spitale, înfierbântaţi de noua tentativă de comasare

 

Repunerea în discuţia plenului Consiliului Judeţean a comasării spitalelor de Pediatrie, Psihiatrie şi a Maternitîţii cu Spitalul Judeţean agită din nou spiritele în unităţile sanitare. Cadrele medicale de la Mavromati ameninţă să iasă în stradă, iar managerii proorocesc pierderi uriaşe.

"Ne dorim independenţa, bineînţeles"

Cel puţin declarativ, reprezentanţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie sunt dispuşi să accepte orice hotărâre din partea Consiliului Judeţean fără să se opună, deşi nu este tocmai dorinţa lor. „Ne dorim independenţa bineînţeles, ca oricare altcineva, cum şi-ar face oricine. Deci noi oficial nu avem nimic din ce este trimis de la Consiliul Judeţean, numai ce-am citit şi noi din ziarele voastre. Ca şi un om care vrea să intre în curte la noi aşa ne apărăm şi noi şi zicem să fim independenţi. Dacă horăsc consilierii altceva noi nu avem ce să facem decât să ne supunem că unde-i lege nu-i tocmeală, ne place nu ne place ce hotărăsc ei aceea o să facem”, a afirmat dr. Gladiola Ilcu, director medical Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie. Între timp, Curtea de Apel Suceava a hotărât şi termenul de 23 octombrie pentru judecată între instituţie şi Ministerul Sănătăţii prin care Maternitatea solicită o reevaluarea a categoriei primite. „Aşteptăm să vină fondurile pentru reabilitarea spitalului şi în rest nu am schimbat nimic, dar ce hotărăsc consilierii noi nu avem ce să comentăm”, a declarat”, a afirmat directorul medical al Maternităţii.
Pierderi anuale de 20 milioane anunţate de şeful de la Psihiatrie din cauza comasării
Conducerea Spitalului de Psihiatrie se opune total comasării. Şefii instituţiei snt siguri că această decizie va aduce pierderi financiare şi de personal, ceea ce va determina scăderea calităţii serviciilor oferite. „Este o măsură proastă pentru judeţ. Lăsând la o parte funcţia, repet, funcţia de manager este efemer, azi eşti, mâine poţi să nu mai fii. Dar din punct de vedere strategic pentru sănătatea botoşăneană este un lucru prost pentru că prioritatea şi în Uniunea Europeană este ultraspecializarea şi, eu ştiu, creşterea calităţii actului medical pe fiecare boală în parte, iar asta este din punct de vedere, să zicem, medical", a declarat Gabriel Oprişanu, managerul Spitalului de Psihiatrie. În plus, acesta consideră că este o sarcină prea grea să administrezi toate spitalele propuse pentru comasare deoarece au cerinţe şi nevoi în funcţie de specialitatea fiecăruia. "Organizatoric este foarte greu de condus un spital având în vedere deja un spital cu 350 de paturi, cum e al nostru, este foarte dificil de condus, darămite un spital cu o mie şi ceva de paturi care ar rezulta în urma comasării, fizic vorbind, orice manager oricât de capabil ar fi ar avea o mare problemă privind administrarea, iar în al treilea rând prin această comasare s-ar pierde foarte multe fonduri. Din calculele noastre, ere şi reducerile ulterioare de paturi într-un an de zile pierderea pentru sistemul sanitar al fi de 200 de miliarde de leivechi”, a adăugat Oprişanu.
Elsa ŞEICA