Oprisanu, campion pe ţară la cotizaţii în PNL

 

Gabriel OprisanuDoi foşti membri ai PNL Botoşani se află printre liberalii care au avut cele mai mari contribuţii la bugetul formaţiunii în 2008. Potrivit centralizărilor efectuate de Autoritatea Electorala Permanentă, anul trecut Gabriel Oprişanu, fost coordonator al organizaţiei municipale a PNL a contribuit la bugetul formaţiunii cu cotizaţii a căror valoarea cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe economie. În calitate de candidat pe colegiul 3 Botoşani acesta a contribuit cu 91.400 lei, fiind astfel campion absolut în partid pe anul trecut la capitolul cotizaţii. În plus, el a şi donat 7.500 lei, ceea ce înseamnă că, însumat, a dat PNL- ului 98.900 lei, adică aproape un miliard de lei vechi. „Banii au provenit din contribuţii proprii şi personale”, a dat asigurări Gabriel Oprişanu. Implicat într-o afacere de cablu TV, acesta susţine că suma în cauză a folosit-o la propria campanie electroală. Liviu Cimpanu flancat de sotie (Medium) Pe locul patru în partid se află soţii Liviu şi Minodora Câmpanu, care anul trecut au cotizat la partid cu 50.700 de lei. În acest caz fostul preşedinte al PNL Botoşani are măcar satisfacţia că nu a cheltuit banii degeaba întrucît a reuşit să intre din nou în Parlament. „Banii provin din contribuţii personale şi din ajutorul unor oameni oferit în campania electorală. Avînd în vedere că am obţinut mandatul nu pot spune că îmi pare rău că i-am cheltuit. Ţinînd însă cont de evoluţia ulterioară a partidului la Botoşani sînt bani care s-au dus pe apa sîmbetei”, ne-a declarat Liviu Cîmpanu. Mihai AxinteIronia sorţii, după ce s-au aflat în topul contributorilor la bugetul partidului, nici unul dintre cei doi nu mai este acum membru PNL. Ambii au părăsit partidul cu largul concurs al deputatului Florin Ţurcanu, noul preşedinte al filialei judeţene. În imediata apropiere a familiei Câmpanu îl regăsim cu o importantă contribuţie pe fostul director la Direcţiei Silvice. Mihai Axinte, cel care, după cum aţi putut afla la precedenta „Ancheta săptămînii” este cercetat din cauza unei tranzacţii de un milion dolari cu o pădure, a cotizat la partid cu 48.700. Fostul silvicultor şef al judeţului a candidat pe Colegiul Dorohoi. În timp ce liberalii botoşăneni ocupă locuri fruntaşe la capitolul cotizaţii, liderii naţionali ai partidului au contribuit cu sume modice. Călin Popoescu Tăriceanu, pe atunci prim ministru şi preşedinte al PNL a cotizat cu numai 8.890 lei, în timp ce actualul şef al formaţiunii Crin Antonescu a avut o contribuţie de 9.500 lei. Nici unul nu a făcut vreo donaţie. Anul trecut PNL a avut venituri totale de 38,5 milioane lei, din care 8,56 au fost cotizaţii, de unde rezultă că suma de 190.800 lei ce reprezintă cotizaţiile totale plătite de Oprişanu, familia Câmpanu şi Axinte înseamnă aproape un sfert din totalul cotizaţiilor achitate anul precedent formaţiunii liberale. Sergiu BĂLĂŞCĂU