Marcel Maxim nu a fost singurul care a cerut ca marcajele rutiere să fie executate în intervale din zi când traficul este mai lejer.
Au mai fost cerințe de acest fel și în anii trecuți însă problema a persistat iar această metodă este folosită mai departe fără nici un fel de jenă din partea muncitorilor care se ocupă de întreținerea străzilor din oraș.
Pentru că acolo s-a ajuns ca la ore ale dimineții sau amiezii, în zone cunoscute ca fiind aglomerate, respectivii muncitori se ocupă de marcaje, fără a avea vreun stres să provoacă atât de mult disconfort în trafic.
„Se face la ore nepotrivite, creează ambuteiaje. Am văzut undeva pe la 12:00 că se făceau marcaje undeva în sensul giratoriu. Mai mult de atât, pe data de 9 septembrie când a început școala acea firmă a reușit să creeze ambuteiaje în toate zonele orașului. Aș sugera să se discute cu ei să se facă marcajele la orele după amiezii sau sâmbăta sau chiar noaptea dacă este posibil”,
Marcel Maxim, consilier local PNL
Solicitarea a fost făcută în ședința de Consiliu Local aferentă lunii august. În trecut, firma care se ocupa de întreținerea străzilor din oraș motiva că nu poate lucra pe timpul nopții deoarece nu își permite să plătească ore suplimentare muncitorilor.
Astăzi, 30 septembrie 2019, la orele amiezii, erau efectuate marcaje rutiere în sensul giratoriu de la Casa Sindicatelor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: