Onişa, „înţepat” de Marcu la sediul PNL

 

Tensiunile din cadrul Uniunii Social Liberale care au răbufnit la întrunirea liderilor din teritoriu de săptămâna trecută au continuat şi vineri dimineaţă la sediul PNL. Ultimul sosit a fost preşedintele PC Botoşani, care, printre altele, a informat pe cei prezenţi că pe 3 aprilie a avut loc congresul partidului şi că în piaţă şi supermarketuri este „măcel” pentru hrana de Paşti.
Paul Onişa a mai spus că va fi foarte greu ca USL să remonteze situaţia economică din România când va prelua guvernarea. Aceasta după ce săptămâna trecută şi-a exprimat îndoiala în privinţa viitorului USL, anunţând că PC, cu excepţia Consiliului Judeţean şi a Primăriei Botoşani, va candida pe liste separate, nu comune cum au decis PNL şi PSD. „Noi nu spunem că sperăm, în mod sigur vom câştiga. Avem oameni buni. Am ajuns la soluţia de a merge pe liste comune”, a afirmat senatorul Gheorghe Marcu, după ce a amintit de declaraţia liderului conservatorilor. „La nivel central se lucrează la programul de guvernare, iar la judeţ se lucrează pentru programul de câştigare a alegerilor la nivel judeţean şi de administrare a judeţului”, a mai spus preşedintele PSD Botoşani. El a adăugat că USL nu are forţa financiară a PDL, dar „avem oameni mai buni”.