Unul dintre cele mai vechi muzee ale României s-a redeschis parțial pe 1 iunie, în urma unei festivități de deschidere care a reunit numeroase autorități, dar și oameni care au contribuit la prestigiul și la activitatea instituției.
Este vorba despre Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, din județul Suceava. Astfel, evenimentul a marcat o dublă sărbătoare: aniversarea a 85 de ani de la înființare și redeschiderea muzeului după cea mai amplă intervenție de renovare, restaurare și modernizare a imobilului în care se află.
Ideea organizării unui astfel de muzeu la Câmpulung Moldovenesc a apărut la mijlocul anilor 60.
Atunci, la cârma muzeului a venit de la Botoșani Angela Paveliuc Olariu, dr. etnograf și fost director al muzeului între anii 1964-1969.
În discuțiile cu marii etnografi ai țării de la acea perioadă, s-a cristalizat ideea transformării muzeului, care funcționa atunci în clădirea fostei prefecturi, în muzeu dedicat artei lemnului.
”Când am venit la Câmpulung de undeva din județul Botoșani, unde eram profesoară și am fost înscăunată ca directoare a muzeului, în clădirea veche am fost întâmpinată de niște oameni minunați, pe care nu pot să-i uit, în frunte cu Simion Lăzăreanu, un om de o cultură remarcabilă. Era un muzeu mixt și ideea a fost următoarea: vom organiza la Câmpulung Moldovenesc primul muzeu specializat în cultura și civilizația tradițională a lemnului, iar motivația a fost foarte serioasă: este o zonă în care există o strălucită civilizație a lemnului și am început demersurile pentru deschiderea acestui muzeu. Era o premieră, era o îndrăzneală, dar argumentele logice și-au spus cuvântul, iar pe 8 iunie 1967, în clădirea aceasta veche, se deschidea în premieră Muzeul Cultura Tradițională a Lemnului”,
Angela Paveliuc Olariu, etnograf
Cu acest prilej, primarul Mihăiță Negură i-a oferit Angelei Paveliuc Olariu titlul de Ambasador Onorific, ca recunoaștere a contribuției extraordinare avute în domeniul cercetării etnografice și a dezvoltării Muzeului Arta Lemnului.
Angela Paveliuc Olariu s-a născut pe 30 martie 1938, în casa preotului din satul basarabean Țiplești. Copilăria nu i-a dat răgaz să se bucure de liniște, pentru că familia a plecat în refugiu. Astfel a ajuns preotul din Basarabia în satul Corni, din județul Botoșani.
Așa se face că, la 22 de ani, fata preotului din Corni termina Facultatea de Filologie, secția Română-Istorie. Repede primește post în învățământ, în Dorneștii Sucevei, dar după scurtă vreme se întoarce la școala din sat, alături de familie.
În 1964 este chemată la Regionala de învățământ din Suceava, unde află că va pleca într-o excursie prin Nordul Moldovei. Ajunge la Muzeul ”Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, unde timp de trei ani, până în 1967, avea să depună o muncă titanică.
"Minunat început de carieră! Bucovina cu o natură de vis, în care trăim ca într-o poveste fără sfârşit, alături de colegi, minunaţi oameni, harnici, capabili de sacrificii pe plan familial, câteodată doar din dorinţa de a duce la capăt o îndatorire de serviciu",
mărturisea mai târziu Angela Paveliuc-Olariu în scrierile domniei-sale.
Reușitele profesionale îi fac pe botoșăneni să o dorească înapoi, acasă. Nu răspunde solicitărilor, însă atunci când o cheamă acasă chiar părintele său, inima nu rezistă. Se întoarce la Botoșani, unde devine director al Muzeului Județean. O ia de la capăt, cu o îndârjire și o capacitate de muncă titanică.
Angela Paveliuc-Olariu așază Zona Botoșani (teritoriul dintre Siret și Prut) pe harta etnografică a țării. Faptul este unul cu adevărat excepțional, în condițiile în care până atunci Botoșani era considerat de către specialiști o zonă de interferențe, fără specific etnografic de sine-stătător.
Angela Paveliuc-Olariu studiază piesă cu piesă, ia satele la rând și scotocește după ornamente, motive simbolice, colorit. Stabilește, la modul cel mai profesionist și asumat cu putință, istoricul, ocupațiile, arhitectura, continuitatea de locuire, obiceiuri, credințe. Toate observațiile sunt adunate într-o lucrare de doctorat cu tema "Arta populară în zona etnografică Botoşani", teză susținută în 1977. Este lucrarea care impune recunoașterea zonei dintre Siret și Prut drept zona etnografică Botoșani.
În 1978 părăsește din nou Botoșanii. Merge la Iași, unde va prelua conducerea Muzeului Etnografic al Moldovei, pe care îl va ghida cu profesionalism până în 1995.
(Foto: Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: