Om de afaceri, avocată, directori din privat și de la stat, plus inspector general și din nou Toma – LISTA Pro România pentru Parlament

După stabilirea capilor de listă la Senat și Camera Deputaților, despre care v-am informat pe parcursul zilei, Pro România și-a definitivat sută la sută candidaturile la Parlament.

 

Toma, a patra candidatură în 2020

 

”Cred că nu era nici o surpriză la deputați să deschid lista candidaților. Ca și o criterii au fost în primul rând activitatea ca parlamentar, dar și activitatea politică pe care am avut-o în ultima perioadă, activitate în interesul cetățenilor”, a spus Mihaela Huncă la Tele M.


Actuala parlamentară va fi secondată de un om de afaceri, unul dintre foarte puținii botoșăneni de business care prinde un loc mai în față la scrutinul din 6 decembrie 2020.


”Un tânăr antreprenor, care este energic și dornic să se afirme și în politică, nu numai în afaceri. Are câteva proiecte care sunt comune cu proiectele noastre de la Pro România”,


Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.


În condițiile în care Pro România și ALDE vor constitui și juridic un singur partid abia în 2021, doi dintre liderii Alianței Liberalilor și Democraților s-au înscris în formațiunea condusă de Victor Ponta pentru a candida la Legislativ și ocupă primele două locuri la Senat.


Pe lista pentru Camera Deputaților se regăsește și Liviu Toma, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, care reușește astfel performanța ca într-un singur an să candideze pentru patru funcții: consilier județean, primar al municipiului reședință, consilier local și acum deputat.


Candidați Senat

 

1.Roxana Țurcanu, ex-președinte ALDEBotoșani
2.Alin Atudoroae, medic Unitatea de Primiri Urgențe
3.Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA
4.Silvia Ștefan, director Serconf
5.Narcis Ștefan, consilier juridic SC Loativa SA și președinte ca SC Nova Apaserv SA

 

Candidați Camera Deputaților


1.Mihael Huncă, deputat
2.Cătălin Silegeanu, director general SC Hidroplasto SRL
3.Aurica Sălăvăstru, avocat
4.Gabriel Hârtie, inspector școlar general
5.Georgeta Nistor, medic de familie
6.Mihaela Hrițcu, economist
7.Liviu Toma, vicepreședinte Consiliul Județean
8.Lucian Timișag, președinte Organizația de Tineret

 

 


DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store