Vasile Constantinescu s-a născut pe 18 decembrie 1943 în comuna Mitoc, județul Botoșani. Absolvent al facultății de Filozofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1970), a desfășurat ulterior absolvirii o îndelungată activitate publicistică. A fost redactor (1970-1990) și secretar de redacție (1990-1995) la revista „Cronica” din Iași, publicație în care și-a făcut debutul poetic în 1967. Și-a publicat textele în reviste precum: „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Dialog”, „Luceafărul”, „Timpul”, „Tribuna”.

A debutat editorial în 1971, cu volumul de versuri La țărmul clipei, urmând cărțile de poezie: Am inventat o planetă (1978); Spațiul dintre cuvinte (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași pentru poezie); Sfera cu raze inegale (1985); O lume de senzații (1996). Este și autorul unor proze cu elemente SF (Dincolo de geamanduri; A opta zi de la facerea lumii sau Fragment dintr-o piele de șarpe); a scris și versuri pentru copii.

Se stinge din viață pe 20 octombrie 2004 și este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Criticii care au scris despre Vasile Constantinescu au menționat, în primul rând, dimensiunea ludică a poeziei sale și predilecția pentru „tehnică”, dar și predispoziția reflexivă a autorului. În Dicționarul general al literaturii române, se menționează că în creația lirică a acestui poet „abundă termenii din geometrie, tehnică, cibernetică, mărturisind o receptivitate acută față de suflul vremii și, în egală măsură, angoasa produsă de invazia tehnicismului. Obsesia timpului străbate textele și deschide terenul reveriei, proiecției fantastice, călătoriilor, clivajelor temporale. Spirit fundamental ironic, autorul cultivă asociațiile neașteptate, pândește îndelung surpriza cititorului printr-o continuă sfidare a convențiilor «poeticului», subliniază în chip periculos propriul timbru liric, lăsând prozaicul să năvălească în poezie”. Uneori, asocierile poetice sunt atât de neașteptate („La început a căzut din cer o găină”), încât versurile se construiesc asemenea unor ecuații, necesitând efort pentru a fi decodate. În spatele jocurilor cu imaginarul „a-poetic” și al ironiei,prin care este asimilat în texte faptul de cultură, livrescul, se ascunde însă o profundă nostalgie (o nostalgie a „unui imposibil clasicism”), o amărăciune ce rezultă din confruntarea cu prezentul, care aparține mecanismelor, mai puțin omului, dar și o duioasă evocare a iubirii.

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

Trestie de raze

Femeia aceea în genunchi. O cifră

pe cureaua de transmisie a lumilor.

Poate că celelalte cifre s-au șters –

semne ale unei ecuații pe care

nu o vom ști niciodată.

Soarele cade după iluzia

unei seringi transfinite. E pus

pe o targă și scos afară din scenă.

S-a făcut amiază. Genunchii femeii

ard în univers ca două candele negre.

Mic poem ca simplu fapt divers

Da, am fost cu primul tren

din Ninive la Eden,

nu mă ține însă minte

vreo inscripție-n cuvinte

– numai sfânta carapace

a Țestoasei cu trei ace

– ca antene – de aramă,

știe cine-s, cum mă cheamă.

Cu țestoasele sportive,

e-n zadar Ahile goana –

tainică va fi icoana

vieții mele în Ninive.

Inel

Pe talerul frunții

stelele dorm

– ne răsfrânge în sine

axul enorm

al clipei visând

spre-un început de cuvânt

– țărm în săgeata

luminii: pământ…

palide unde

ale vremii

sapă-n deșert,

axul rotirii

chip căutându-și,

tace inert;

Pe talerul frunții,

axul luminii

în taină trecut,

sapă-n noi rana

semnului alfa

din prundul

stelelor mut.

Plopi solitari

– Plopi solitari în inima lumii

la răscruci de liniște

ce semne străfulgeră cerului spart?

Încotro pornește lumina

prin păsări, semn alb

nepământirii –

despuiere de gând

prin peștera imaterială a timpului…

– Plopi solitari, în sfântă

încremenire

și ochii eternelor păsări privindu-le

sămânța

fără de timp,

înflorind încă o dată.

Cântec pentru floarea de măslin

– ordine imaginară a cărnii

peste clopotul cărui ecou

fulgerat în măslinul începutului

„prin partea netrăită a timpului

nume desperecheate de sângele

nașterii

își caută păstorul”

– din bulgări reci de pământ

măslinul, cu ramuri de flacără

înnoptează

în ochii copiilor

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: