Polițiștii și criminaliștii veniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul bărbatului de 29 de ani, din municipiul Botoșani. Sora acestuia în lacrimi a privit neputiincioasă în camera unde a murit bărbatul.Potrivit acesteia tânărul de numai 29 de ani avea acasă o familie, un copil și o situație bună, dar băutura l-a împins la rele. Aceasta a mai spus că bărbatul a avut probleme de sănătate și a fost internat de mai multe ori la spital la Iași.
Asăvoaei Bogdan a consumat împreună cu un prieten spirt medicinal într-o clădire situată în spatele Liceului de Artă, iar la un moment dat bărbatul a început să facă spume la gură și s-a învinețit. Potrivit prietenului său care a asistat la întreaga scenă, botoșăneanul a început să vomite sânge și i s-a lipit limba de cerul gurii nemaiputând să respire.
”
A consumat spirt medicinal în cantități foarte mari și niște pastile luate de la farmacie, nu pot să-mi dau seama, îmi spunea că-l doare stomacul și a avut hemoragie”, a spus prietenul de pahar al bărbatului mort.
(Ș.V)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Horror într-un apartament din Bucovina, femeie moartă după ce și-a tăiat venele, casa plină de sânge - FOTOGALERIE