Nesimțirea de la județ : Țurcanu a pus sigiliul pe birou, și-a luat finii, consilierii, familia și a plecat la mare, pe banii CJ-ului - DOCUMENT

Aleşii noştri gândesc în perspectivă.  În 2004 şi-au tras o lege pentru sufleţele lor,  care să-i scoată din stare de istovire acumulată după un an de muncă pe brânci în folosul comunităţilor. Legea 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, art. 51 prevede că „aleşii locali au îndatorirea de a-şi perfecţiona pregătire în domeniul  administraţie publice locale, urmând cursuri de pregătire, formare şi perfecţionare  organizate în acest scop de instituţiile abilitate” . 

 

Cursuri de aproape o lună la... mare

Întâmplarea face ca aceste cursuri de „ doxare”, a se citi „ deşteptăciune”,  să se ţină pe litoral, în perioada cea mai plăcută a anului; când bronzul e pe gratis şi apa te-mbie să faci valuri. De îndată dl vicepreşedinte Gheorghe Sorescu s-a gândit să-i facă şefului o surpriză. De îndată a pus la punct o expunere de motive către Consiliul Judeţean prin care a solicitat să i se pună la dispoziţie dlui preşedinte Florin Ţurcanu bani pentru a participa la cele două cursuri  de perfecţionare … profesională organizate de instituţii specializate pe litoral : 3 – 10 august 2014 şi în perioada 10 -17 august 2014.
Tariful de participare fiind de 800 de lei / persoană/ curs,  suma totală ajungând la 1.600 de lei.  Şi dna Magda Didii , director executiv la Direcţia buget –finanţe, a făcut un raport de specialitate în acest sens. Florin Ţurcanu nu putea refuza un asemenea chilipir. De îndată  şi-a chemat consilierii la raport vorbindu-le ca un adevărat „tutore grijuliu” : punem sigiliu pe cabinet şi la mare cu voi!” 

Lună de miere, cu mici, bere și multă, multă plăcere


În data de 30 iulie 2014, CJ Botoşani întrunit în şedinţă ordinară hotărăşte: art. 1- Se aprobă participarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani-Florin Ţurcanu la cursuri de perfecţionare profesională, organizate de furnizorul de formare –Public RESEARCH.
Ei bine, aici începe vacanţa pe bani publici. Alesul nostru s-a gândit că ar fi bine să lichideze toată suma prevăzută în acest capitol de buget pe 2014, e vorba de  35.000 de lei. Şi cum dlui e un tip generos s-a gândit să facă şi ceva pomană din banii publici. Şi uite aşa, finuţii Cârnu s-au trezit perfecţionându-se în luna de miere la mare, la Eforie Nord, alături de naşi,  cu mici, bere şi multă-multă plăcere. Cârnu Cosmin Ionuţ a luat un avans un de 7.430 de lei de la CJ, iar doamnei Cârnu Adriana i s-au plătit doar  cursurile în valoare de 1.520 de lei.
Și asta nu e tot.  Consiliera Mighiu Anamaria a solicitat acelaşi avans: 7. 430 de lei, iar consiliera Monica Aionesei s-a mulţumit cu doar 7.180 de lei. Bossul Florin a luat suma cea mai mare : 7.560 de lei. Precum se vede, la Botoşani cele mai bănoase meserii sunt cele de consilier, fin şi naş. Teşchereaua publică se deschide când vor muşchii lor.

Acolo sunt banii dumneavoastră!

Chiar dacă aceşti consilier ar fi mers  să se perfecţioneze cu adevăratelea , sumele ridicate întrec orice măsură. De exemplu: oferta la Hotelul Felix din Eforie Nord pentru un pachet săptămânal,  plus o zi gratuită ( cu mic dejun inclus) este de 2.275 de lei, iar masa de 100 de lei /zi. În acest preţ intră şi cazarea gratuită a unui însoţitor adult. Oricâte socoteli am face, ceva bănuţi de buzunar tot le-a rămas,  mai mult decât salariul unui angajat care trage la lopată pe căldură.

Ruşine să vă fie!

Am încercat să iau legătura cu dl preşedinte Florin Ţurcanu. N-a catadicsit să răspundă. Într-un târziu m-a sunat consiliera Anamaria Mighiu şi, cu o voce plictisită,  mi-a spus: „sunt cabinetul  dlui preşedinte Florin Ţurcanu , ce probleme aveţi?” Am solicitat să mi-l dea la telefon. Răspunsul a venit prompt: „Nu se poate”. Acesta da, tupeu!
Poate că se bălăcea şi eu mi-am permis să-l deranjez. Regret, am făcut-o în dorinţa de a-i afla părerea privind acest aspect. În urma articolului privind „ erorile” în valoare de aproape 3 miliarde de lei vechi,  descoperite de către Curtea de Conturi la DJDP Botoşani, unitatea subordonată Consiliului Judeţean Botoşani s-a bosumflat pentru că nu i s-a cerut părerea. Dle Ţurcanu, actele vorbesc mai coerent şi mai la obiect decât  vorbiţi dumneavoastră sau slugile dumneavoastră! Dragi botoşăneni, uitaţi-vă cine se bronzează pe banii dumneavoastră!
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
 Curtea de Conturi la CJ: 3 miliarde evaporate din ”împărăția” lui Clim, după măgării la deszăpeziri
[[galerie-foto]]