Ofițerul de la Primărie căutat de DNA în buzunarele de la nuntă

Totul a pornit de la o căsătorie care a avut loc pe data de 3 octombrie anul acesta. Doi tineri și-au unit atunci destinele și ei sunt cei care i-au adus acuze foarte grave șefului Oficiului de Stare Civilă Botoșani, Constantin Gabur.

 

Botoșănenii l-au acuzat pe șeful din Primărie că le-ar fi pretins o sumă de bani, sub forma unei taxe pentru căsătoria oficiată pe perioada week-end-ului. Cum nu a fost eliberată o chitanță iar cei doi tineri au povestit ulterior episodul și altor persoane, cei doi au decis să depună o reclamație împotriva șefului de la Starea Civilă.
Ulterior, o astfel de sesizare a fost depusă și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Procurorul de caz a început cercetările în colaborare cu un ofițer din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA).
Ulterior, dosarul a plecat către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
A fost declinat dosarul la DNA Suceava, astfel încât cel puțin pentru moment nu mai este la noi. Este vorba despre competența persoanei, fiind vorba despre un șef și o instituție publică, așa a considerat procurorul că se încadrează pe competența DNA. Acum vom vedea dacă soluționează ei sau trimit înapoi la noi”, a declarat procurorul Valeriu Chihaia din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Imediat după izbucnirea scandalului, Constantin Gabur a solicitat concediu de odihnă, după ce și-a pierdut și un părinte. De altfel, primarul Ovidiu Portariuc a emis o dispoziție prin care l-a suspendat din funcția de ofițer de stare civilă până la finalizarea cercetărilor.
EXPLOZIV: Nunți pe șpagă la Starea Civilă, miri puși să plătească ”taxă de week-end”: Ne-a dat și rest

Ofițerul Stării Civile - INTERZIS de la primar să mai oficieze căsătorii

Șeful de la Starea Civilă OFICIAL nu știe nimic : Sâmbăta și duminica nu sunt pe statul de plată al nici unei instituții