Șoferul autocarului a vorbit despre accidentul de la Pașcani: S-a întâmplat în două secunde / Urma o curbă și...

Șoferul accidentului de la Pașcani a oferit primele declarații despre modul în care s-a produs tragedia. 35 de persoane se aflau în autobuzul condus de acesta, iar 25 dintre ele au avut nevoie de spitalizare.

 

În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost activat planul roșu de intervenție, după ce un autocar plin cu 35 de artiști din ansamblul folcloric din Botoșani s-a răsturnat în apropiere de Pașcani. Aceștia se îndreptau către Slobozia, acolo unde urmau să susțină un concert.

 

Marcel P. este șoferul autocarului care s-a răsturnat. Vizibil afectat, bărbatul nu își poate imagina cum s-a întâmplat nenorocirea, mai ales că a susținut că nu conducea cu viteză, avea maximum 60 km pe oră.

 

Cu o experiență de peste 35 de ani ca șofer, bărbatul a explicat, pas cu pas, cum au decurs lucrurile și cum a ajuns să piardă controlul autobuzului.

 

„Am 35 de ani de când conduc autocare, n-am avut niciun accident, n-am avut nimic, n-am putut să concep vreodată că n-o să pot stăpâni o mașină în drum. S-a întâmplat în două secunde. Ce vă pot spune este că urma o curbă și am observat mâzgă pe jos, cum au adus tractoarele care au lucrat pământul. Am călcat frâna, am simțit cum mașina s-a dus într-o parte, iar atunci am dat drumul. Din experiența mea, când dai drumul la frână, mașina se redresează, dar nu s-a mai întâmplat așa, în două secunde s-a dus”, a mărturisit șoferul autocarului, pentru bzi.ro.

 

Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Imediat după ce autobuzul s-a răsturnat avea să se dezlănțuie iadul. Toți pasagerii erau în stare șoc, speriați, se auzeau răcnete și strigăte de disperare.

 

”După șocul ăla a început panica, toți răcneau, au început să vină salvările, a venit poliția. Nu pot să explic nimănui prin ce situație am trecut, dar nu aș dori nici celui mai mare dușman al meu să treacă prin așa ceva. Mă bucur că fata a putut fi operată și îi mulțumesc lui Dumnezeu încontinuu că nu a rămas infirmă. Am și eu copii, nepoți și știu ce înseamnă, mulțumesc lui Dumnezeu că au scăpat toți cu viață”, a mai spus șoferul autocarului.

 

Printre victime se numără și Alexia, tânăra care a avut a avut un braț amputat și celălalt devascularizat. Datorită intervenției rapide a cadrelor medicale, dar și profesionalismului de care au dat dovadă, brațele adolescentei au fost salvate.

 

După 20 de ore pe masa de operație, Alexia își va putea folosi brațele în proporție de 85%. La intervenția chirurgicală a participat o armată de profesioniști. Mai exact, 2 medici ortopezi, 5 chirurgi plastici, 3 medici anesteziști și asistente medicale, brancardieri și infirmiere.