Șoferiță izbită în trafic de un botoșănean: Femeia a semnat că doar mașina a suferit avarii, apoi a plecat la spital

Șoferul de 24 de ani, din Botoșani, este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

 

Vineri la amiază, un bărbat de 24 ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava. La un moment dat, a intrat în coliziune față - spate cu auto condus în aceeași direcție de mers de către o femeie de 38 ani, din localitate.

 

Iniţial, conducătorii auto au declarat faptul că în urma accidentului au rezultat doar avarii ale autoturismelor și au completat un formular tipizat pentru accidente din care au rezultat doar pagube materiale, unde au făcut menţiunea că în urma accidentului de circulație nu au rezultat vătămări corporale.

 

Ulterior, conducătoarea auto de 38 ani s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

 

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârsirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.