Sute de conducători auto sunt nevoiți să fie testați la Institutul Național de Medicină Legală.
Potrivit publicației EVZ, în anul 2019, Poliția Rutieră a fost dotată cu aparate pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența stupefiantelor, achiziționate de la firma germană Drager. Oamenii legii nu le-ar fi folosit cum trebuie, iar șoferii s-ar fi trezit cu amenzi uriașe sau cu permisul suspendat.
În prospectul aparatului transmis de firma Drager se arată că, pentru o funcționare optimă, aceste aparate trebuie folosite la o temperatură cuprinsă între 4 și 30 de grade Celsius, iar oamenii legii nu au ținut cont de asta.
Din cauza acestor erori, mulți șoferi au fost acuzați pe nedrept că luaseră medicamente psihotrope, ecstasy sau alte droguri. O analiză realizată de specialiștii Secției de Toxicologie din cadrul Institutului Național de Madicină Legală (INML), a arătat că, în cursul anului 2021, au fost analizate 1.657 de probe biologice care au ieșit pozitive după testarea cu aparatul Drug Test de către polițiștii bucureșteni ai Brigăzii Rutiere. 215 au avut rezultate negative la INML, adică 12,9 la sută.
Surse din Poliție au declarat că mulți șoferi sunt nevoiți să aștepte rezultatele mai bine de un an și că o parte din ei sunt nevinovați.
Ei au mai spus că erorile DrugTest pot avea efecte grave și că unele persoane riscă să își piardă timpul din cauza autorităților care nu folosesc aparatele cum trebuie.
În urmă cu câteva luni, un șofer oprit în trafic pe Valea Prahovei(pe DN 1) s-a ales cu dosar penal după ce testarea cu etilotestul realizată de poliţişti a indicat 1,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au obligat să își facă analize de sânge, iar rezultatul a fost zero.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Sinaia, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră în oraş, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din oraş.Ulterior, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 1,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere faptul că rezultatul a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii au condus bărbatul în cauză la o unitate medicală unde, cu acordul acestuia, i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. La data de 22 noiembrie a.c., rezultatele analizelor probelor de sânge au indicat 0,00 g/l”,
a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
Legislația prevede că un șofer testat pozitiv la droguri pierde pe loc dreptul de a conduce, pe o perioadă nelimitată, iar pe numele său este întocmit un dosar penal. Șoferul este transportat la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, după care dosarul este trimis la unitatea de parchet de pe lângă judecătoria competentă teritorial pentru locul în care s-a făcut testarea. Din acel moment, el nu mai are voie să conducă.