Șoferi lăsați fără permis de conducere, polițiștii au verificat zeci de mașini

În urma neregulilor au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.600 de lei.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi, au organizat joi o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.600 de lei.

 

Totodată, au fost reținute două permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

 

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte regulile de circulație, indiferent de calitatea pe care o au în trafic, conducător auto, biciclist sau pieton, pentru a evita astfel, să fie implicați în evenimente nedorite.