Șoferi inconștienți, s-au urcat băuți la volan și au dat de Poliție

Polițiștii botoșăneni au depistat în trafic, ieri, un mopedist fără permis de conducere și sub o puternică influența a băuturilor alcoolice și o femeie băută, la volanul unei mașini made in Italia.

 

Mopedist sub aburi de alcool

Marți, 14 octombrie 2014, în jurul orei 20.30, un tânăr de 26 ani, din comuna Coţuşca a fost depistat în timp ce conducea un moped pe DJ 282, fără a poseda  permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând  o concentraţie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiuniilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Femeie băută la volanul unei mașini din Italia

În aceeași zi, a fost depistat în trafic, pe DC 71, în localitatea Văculeşti, un autoturism înmatriculat în Italia, condus de o femeie de 42 ani, din municipiul Dorohoi.Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge.
CITEȘTE.
Minoră accidentată, după ce a traversat neregulamentar strada