Șofer tras pe dreapta de polițiști, neregulă gravă descoperită la control

Dosar penal pentru un șofer care a dat ochii cu polițiști.

 

La data de 23 ianuarie 2024, Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicesacă pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.