Șofer prins circulând cu 176 de km/h pe un drum din Botoșani

Peste 40 de conducători auto sancționați pentru viteză excesivă.

 

În cursul zilei de joi, 4 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi și Serviciului Rutier, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 88 de persoane.

 

De asemenea, au fost controlate 58 de autovehicule și au fost efectuate 29 de testări cu aparatul etilotest.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de mii de lei. 

 

Dintre sancțiuni, 40 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

 

Cea mai mare viteză depistată de polițiști a fost de 176 de km/h, înregistrată în comuna Câmpeni.