Este talentată, determinată și foarte frumoasă. În această seară, Denisia intră în competiție la cel mai cunoscut show de talente din România.
Este printre semifinaliști și în această seară are nevoie de voturile noastre pentru a trece mai departe, în finala competiției.
”Cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru, am ajuns până în semifinale la Romanii au talent, iar vineri seară vă invit să mă urmăriți și, dacă vă va plăcea momentul meu și veți dori să mă vedeți și în finală, vă rog să mă susțineți și să mă votați!”, este mesajul Denisiei Sănduleac înainte de marea competiție.
Un mesaj emoționant a venit și de la mama Denisiei: ”Am mari emoții pentru ceea ce va urma, însă aș vrea să știi, puiule, ca suntem foarte mândri de tine, că te iubim și că este extraordinar că ai ajuns până în semifinalele acestui show și că din mii, apoi sute de concurenți ai ajuns printre primii 24! Ești o minune de copil muncitor, serios și cu mult bun simț, iar lucrul acesta a fost în avantajul tău! Mult succes în semifinale, prințesa noastră, și să-ți ajute Dumnezeu să ajungi unde crede El că trebuie să fii!”.
Are 17 ani și vrea să ducă mai departe tradițiile românești. Denisia Sănduleac, semifinalista de la Românii au Talent 2023, i-a uimit pe jurații emisiunii cu talentul ei.
Concurenta cânta cu vocea și își dorește să ducă mai departe muzica tradițională românească. Denisia Sănduleac a primit patru de DA și a intrat în semifinala Românii au Talent, sezonul 13.
Ea a reușit să ridice publicul în picioare. Tânăra a învățat să cânte înainte să învețe să vorbească, iar de atunci cântă muzică populară.
„Mă numesc Sănduleac Denisia Georgiana, am 17 ani, vin din comuna Concești, județul Botoșani și îmi place să cânt. Se țin tradițiile la noi în Concești… și cu uratul și cu colinda se face la cămin, căiuț, capre, de toate. Mai ales la sărbători mergem la biserică și cântăm alături de preot. Mă simt mândră că e ca și cum duc o parte din România mai departe. E rădăcina noastră și cu ajutorul celor care cântăm muzică populară…o creștem așa într-o floare”, a spus concurenta, înainte de a urca pe scenă în preselecții.
Denisia Sănduleac a moștenit talentul muzical de la bunica ei. Aceasta cânta cu vocea când era mai tânără.
Semifinalista de la Românii au Talent 2023 are o soră și un frate, amândoi sunt instrumentiști. Au cântat toți trei în fanfară. Concurenta era la grădiniță când a învățat să cânte, iar educatoarea mereu o punea să cânte mereu la serbări.
Reamintim că, săptămâna trecută, un alt botoșănean a intrat în competiție și, cu ajutorul voturilor publicului, a ajuns în finală.
Este vorba despre Rareș Prisacariu, cel care a impresionat nu doar juriul, ci și publicul.