Un bărbat din județul Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de oamenii legii aproape în comă la volanul mașinii, înmatriculată în Italia.
Potrivit comunicatului de presă trimis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ), la data de 24 martie 2015, în jurul orelor după amiezii, a fost identificat în trafic, pe raza comunei Hilişeu Horia, un autoturism înmatriculat în Italia, aflat într-o poziţie care obstrucţiona circulaţia. În imediata apropiere a vehicului a fost depistat D. M. de 35 ani, din localitatea Hilișeu-Horia, despre care s-a stabilit că a condus autoturismul respectiv. D. M. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,76 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele șoferului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.”
CITEȘTE: