Amendă de 5.000 de lei pentru un şofer botoşănean după ce polițiștii i-au verificat mașina din curte

Un conducător auto din Botoșani s-a ales cu o amendă zdravănă după un control amănunțit al poliţiştilor.

 

La data de 22 octombrie 2018, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Văculești, au depistat în curtea unei locuințe o autoutilitară aparținând unui bărbat în vârstă de 60 ani din comuna Șendriceni.

 

 În bena autovehiculului, dar şi în apropierea acestuia s-a găsit cantitatea de 2,3 m.c. material lemnos pentru foc, din specia stejar.

 

Întrucât conducătorul auto nu deţinea aviz de însoțire, acesta a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 cu amendă în cuatum de 5.000 lei, iar întreaga cantitate depistată a fost confiscată şi predată în custodie unui reprezentant al Cantonului Silvic nr. 6 Prelipca.
 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store