Un grav accident de circulație, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două, a avut loc în urmă cu câteva zile.
O femeie a decedat și alte două persoane au fost rănite serios, după ce un șofer în vârstă de 18 ani a circulat cu mare viteză și a pierdut controlul direcției. Tânărul a ajuns cu mașina pe trotuar, lovind în plin trei oameni și alte mașini. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă se poate observa impactul devastator în care cele trei persoane sunt, practic, strivite între mașina tânărului și alte autovehicule parcate pe trotuar. Din informațiile prezentate de polițiști rezultă că șoferul mașinii albe este Eugen Stănucă, de 18 ani, din Giubega, elev la un liceu din Craiova, care avea permis de conducere de trei săptămâni la momentul producerii accidentului. Deși accidentul a avut loc pe data de 12 mai, imaginile au fost date publicității recent, șocând opinia publică.
”În urma accidentului au rezultat trei victime: o femeie de 53 de ani din Craiova, un bărbat de 58 de ani din Craiova și, totodată, o femeie de 74 de ani din Almăj. Aceasta din urmă a decedat ulterior, pe 21 mai, la Spitalul de Urgență din Craiova”, a precizat, conform craiovaforum.ro, Amalia Barbu, purtător de cuvânt în cadrul inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.
CITEȘTE: Teribil accident rutier! Un tânăr șofer a murit pe loc după ce a fost spulberat de un TIR