ȘOCANT: Cadavru descoperit într-un canal din Botoşani

Descoperire macabră într-un canal de irigații: trupul unui bărbat decedat, aflat în stare avansată de descompunere a fost preluat de angajații de la Institutul de Medicină Legală.

 

Cadavrul unui bărbat a cărui identitate nu a fost încă stabilită a fost găsit, marţi, la limita dintre localităţile Cristeşti şi Oneaga din judeţul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp. 

 

Nu se poate stabili o cauză preliminară a morții  Potrivit DC News, cadavrul, care se afla într-o avansată stare de descompunere, a fost descoperit într-un canal de irigaţii. 

 

Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă atât pentru stabilirea identităţii bărbatului, cât şi pentru stabilirea cauzelor morţii. Ancheta se va derula în funcţie de concluziile medicilor legişti, care urmează să facă necropsia. Pentru moment nu este exclusă nici o variantă, însă o cauză preliminară este greu de stabilit având în vedere starea de degradare a cadavrului. Pentru moment autoritățile vor verifica dacă nu este vorba despre vreo persoană aflată pe lista celor dispărute, din împrejurimi.

 
download from google play download from apple store