Autoritatea de Supraveghere Fianciară (ASF) a anunţat vineri seară că va trimite în faliment compania de asigurări City Insurance, cel mai mare asigurator RCA din Romania cu o cotă de piaţa de 45%, ca urmare a faptului că nu a venit niciun investitor să o salveze, iar indicatorii de capital nu au fost restabiliţi.
Acest faliment era aşteptat de piaţa asiguratorilor de mai mult timp având în vedere situaţia de la City Insurance.
În urma controlului, inclusiv internaţional, din primăvara acestui an, ASF a constatat că anumite extrase de cont prezentate de City Insurance erau false, iar banii nu existau.
ASF spune că toate falsurile găsite în companie au fost semnalate organelor de anchetă.
City Insurance era o companie deţinută Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, şi de investitorii italieni.
City Insurance a crescut exponenţial după falimentul Astra Asigurări, o altă companie care vindea RCA, dar care a avut o situaţie finaciară dezastruoasă.
Creşterea City Insurance a fost exponenţială, astfel încât a ajuns să deţină aproape jumătate din piaţa RCA din România pentru că vindea aceste poliţe cu cel mai mic preţ.
Euroins, al doilea jucător de pe piaţa de RCA cu o cotă la fel de mare, a primit infuzie de capital şi pentru moment merge înainte.
Numai în acest an ASF a aplicat amenzi de circa 15 milioane de lei amintitei companii.
De mai mulți ani însă, inclusiv anumite service-uri din Botoșani manifestau reticență în a repara autovehicule asigurate la City Insurance tocmai pentru că întâmpinau dificultăți în recuperarea banilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL