Oaspeți într-o parohie botoșăneană: Un bun creștin este acela care își cunoaște credința

Studenții au încercat să ofere răspunsuri la întrebările credincioșilor legate de Taina Spovedaniei, săvârșitorul acesteia, importanța mărturisirii păcatelor în fața preotului duhovnic, și altele.

 

La începutul Postului Nașterii Domnului, duminică, 15 noiembrie, membrii Comisiei misionare din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași au organizat evenimentul „Cateheza misionară” în Parohia Silișcani din județul Botoșani, păstorită de părintele Andrei Manolea, scrie Ziarul Lumina. Tema catehezei a fost „Taina Spovedaniei - Rolul și importanța duhovnicului”.

 

„Prin acest proiect ne propunem să aducem la lumină subiecte de interes și de importanță pentru fiecare credincios, pe înțelesul omului de rând. Este un proiect care a luat naștere prin conștientizarea faptului că un bun creștin este acela care își cunoaște credința și este interesat să descopere tot mai multe despre ea. Am început cu Taina Spovedaniei datorită faptului că începutul postului reprezintă un impuls interior pentru fiecare creștin în a-și îndrepta pașii către scaunul de spovedanie”,

Vlad Constantin, membru al Colegiului „Sfântul Nicolae”.

 

„Cateheza are un rol foarte important în pastorație, ea fiind forma principală prin care credincioșii reușesc să primească și să-și însușească învățătura de credință. De aceea, nădăjduiesc ca acest proiect frumos al Comisiei misionare, care a început în parohia noastră, să continue în cât mai multe comunități, spre folosul credincioșilor și slava lui Dumnezeu”,

pr. Andrei Manolea.

 

Proiectul „Cateheze misionare” va continua pe durata întregului Post al Nașterii Domnului.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store