Institutul Național de Statistică (INS) a făcut publice primele date provizorii pentru Recensământul Populației și Locuințelor. Populația rezidentă a României este de 19.053.815 persoane, din care 51,5% sunt femei. Totodată, 52,2% sunt orășeni.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă, remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).
Ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la 19,6% la RPL2021).
În ceea ce privește Botoșaniul, asemeni majorității celorlalte județe, s-a înregistrat o scădere a populației, de la 412.626 în urmă cu un deceniu la 392.821 în acest an.
Procesul de diminuare a locuitorilor a început după revoluție. În 1992 județul Botoșani a avut cea mai mare populație din istorie, 461.305, de atunci numărul fiind într-o continuă scădere.
Totuși, viteza de pierdere a populației s-a redus la mai puțin de jumătate în perioada 2011 – 2021 față de perioada 2002 – 2011, când s-a diminuat cu 40.208.
La nivel național, doar în trei județe a crescut numărul locuitorilor față de precedentul recensământ: Ilfov, Bistrița-Năsăud și Suceava.