Media Music Awards 2017 și-a desemnat, marţi seară, câștigătorii, în cadrul unui eveniment de amploare care a avut loc, în premieră, în Capitală. Au fost acordate premii pentru 25 de categorii.
Vă mai amintiți de solista cu voce de aur care a ratat, la mustață, în 2016, concursul ”Vocea României”? Ioana Ignat (19 ani) se află acum în toate topurile, cu piesa ”Doar pe a ta”, premiată și marți, 3 octombrie, la gala Media Music Awards, desfășurată la ParkLake din Bucureşti.
Astfel botoşăneanca Ioana Ignat şi Edward Sanda au luat Premiul Best Shazam pentru piesa ”Doar pe a ta”
Cu acest prilej, cântăreața a vorbit despre ascensiunea pe plan profesional, care, surpriză, nu de datorează deloc lui Marius Moga. Juratul s-a ocupat de ea doar pe perioada emisiunii, după care nu i-a mai întins o mână de ajutor, așa cum îi promisese.
Cine este Ioana Ignat, interpreta hiturilor „Mă dezîndrăgostesc” şi „Doar pe a ta”?
Ioana Ignat: Am 19 ani, sunt din Botoşani, am trei surori şi un frate, doi părinţi și un căţel pe care nu-l mai ţin acasă, ci la casă.
Te-ai mutat în Bucureşti?
De un an de zile sunt aici.
Ce faci în afară de muzică?
Când nu stau la studio şi nu merg la concerte îmi place să compun cu Marius...
Cu Marius Moga?
Nu, cu Marius Ivancea, adică What’s Up. Cu Marius Moga nu prea m-am sincronizat, dar cu siguranţă vom face lucruri împreună. Personal îl iubesc, e un geniu. Am colaborat înainte de „Vocea României”, la piesa „Keep the Safe”, cu Morandi. M-a mai învăţat câte ceva în timpul concursului. După ”Vocea României” (PRO TV) Marius Moga nu a fost implicat în cariera mea deloc. Nu ne-am sincronizat.
Deci nu el a făcut piesa „Mă dezîndrăgostesc”…
Nu, piesa a fost făcută de Zaga şi Theea Minculescu. De cariera mea s-a ocupat Universal Music şi managerul meu Cornel Ursache.
Cu Edward, cu care cânţi piesa „Doar pe a ta” cum te înţelegi?
Foarte bine, nu am avut niciodată nici o problemă.
Cum îţi petreci timpul liber?
Merg la tenis, la Escape Room – camera secretelor, la Laser Tag. Îmi place să am activitate, dar nu întotdeauna. Mai sunt şi momente când vreau să stau în casă, să lenevesc, să stau câteva zile fără să ies din casă, mai vin prietenii pe la mine. Îmi place să jucăm poker, dar în general stabilim ceva ca să stăm degeaba.
Ai un iubit în acest moment?
Nu, nu am şi nici nu vreau pentru că nu e o prioritate pentru mine!
Ce îţi place să mănânci?
Bruschete cu roşii, usturoi şi roşii. Dar și paste, pe care mi le fac singură, cu de toate, sarmale cu smântână şi mămăligă. Gătesc când vin prieteni pe la mine şi ne distrăm.
Ce părere ai despre cei care zic că vocea ta seamănă cu a lui Jo?
Este o asemănare între vocile noastre prin răguşeală, dar avem timbre diferite. Suntem prietene. Îmi place mai mult cum cântă ea.
Cu cine ai vrea să mai colaborezi?
Am lucrat cu Smiley şi cu Şerban Cazan de la HaHaHa Production, am scos o piesă “Beauty and the Beast”. Şi cu Morandi am colaborat înainte de ”Vocea României.
Ai mai participa la emisiuni de talente, gen “Vocea României”?
Nu.
Ce nu se ştie despre Ioana Ignat?
M-am aruncat la Baloteşti cu hamuri, de la 15 metri. Îmi place să merg să trag cu puşca, să trag cu arcul, să călăresc! Îmi place să fac curat.
Cum ar trebui să arate bărbatul ideal?
Înainte de toate, trebuie să mă atragă în vreun fel.(Sursa: Click)