Salvarea Centrului Istoric al municipiului Botoșani după ani de zile în care administrație după administrație a tot încercat să revitalizeze această zonă rămâne tot în sarcina autorităților locale de la Botoșani. Iar soluțiile, în cazul în care se doresc a fi găsite și aplicate, sunt cu siguranță.
Acest loc din Botoșani pare să se afle în prezent pe un butoi cu pulbere după ani de zile în care a rămas în stăpânirea unui grup restrâns de persoane.
Viceprimarul Cosmin Andrei a pregătit o propunere care să devină Hotărâre de Consiliu Local și prin care o parte dintre chiriașii locuințelor sociale din Centrul Vechi să poată fi evacuați.
”În lumina ultimelor evenimente care s-au petrecut în Centrul Istoric, în urma audiențelor pe care le-am avut, în care cetățenii au venit cu lacrimi în ochi și au spus că este din ce în ce mai greu să trăiască în Centrul Istoric, am luat decizia de a propune o HCL prin care să modificăm contractul cu chiriașii asistați social astfel încât atunci când acești chiriași sunt sancționați pentru perturbarea ordinii și liniștii publice în mod repetat să fie evacuați de către Locativa”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Este deja un fapt cunoscut că în Centrul Vechi amenzile pentru scandal în public sunt la ordinea zilei. Asta, în contextul în care un număr însemnat de cetățeni ai urbei nu sunt amendați niciodată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
”Cu alte cuvinte, dacă tot ești sărman și municipalitatea te ajută, ține-ți gura închisă, nu fă scandal la bloc, nu tăia porcul, nu te certa cu vecinii că te dăm afară. Dacă tot ești necăjit, comportă-te civilizat. Mai ales că discutăm de locuințele municipalității și atunci vin cu această propunere, am înaintat-o CL care cu siguranță că se va materializa într-o HCL și îmi doresc foarte mult să fie sprijinită de colegii consilieri”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Viceprimarul a declarat că acesta este mesajul transmis chiriașilor sociali din Centrul Vechi, care în trecut nu erau afectați de amenzile primite, pe care oricum nu le-au plătit niciodată. Propunerea viceprimarului a plecat deja către compartimentele de specialitate.
”Conform legii, secretarul Primăriei trebuie să-mi acorde sprijin pentru redactarea acestei hotărâri, dacă acest lucru nu se va întâmpla, o voi redacta eu personal și o voi depune într-o ședință extraordinară. Primarul municipiului Botoșani are obligația să pună și proiectul meu într-o ordine de zi, dacă acest lucru nu se întâmplă, convoc o ședință extraordinară și îl promovez împreună cu colegii mei de la PSD”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Un proiect de hotărâre în acest sens ar urma să fie pus pe ordinea de zi a unei ședințe de Consiliu Local, cel mai probabil luna viitoare.