„O scrisoare pierdută” de la Protecţia Consumatorilor, reclamată la Poliţie

 

Doamna Păduraru Maria din Satul Nou,
În urma sesizărilor făcute de vecinii dumneavoastră şi de sătenii din localitatea Satul Nou – Trestiana vă avertizăm că sunteţi pasibilă de amenzi drastice deoarece vindeţi alcool de provenienţă dubioasă unor consumatori înrăiţi de alcool. În urma consumului de alcool de la dumneavoastră aceştia au probleme de sănătate, fac scandal în familie şi tulbură liniştea publică. Pe noi ne interesează modul în care preparaţi acest alcool de aceea vom efectua controale la faţa locului”.

Acesta este conţinutul unei adrese care s-a vrut a fi trimisă de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor unei femei dintr-o localitate botoşăneană. Expeditorul s-a dovedit a fi însă un fals comisar, iar plicul trimis de acesta a ajuns într-un final la adevăraţii comisari după ce destinatara nu a fost găsită la domiciliu de poştaş, iar plicul returnat. Alexandru Zarug, şeful instituţiei povesteşte că a rămas surprins la vederea scrisorii şi mai ales a conţinutului, mai ales că adresele emise de CJPC conţin mai multe elemente de identificate cum ar fi un antet de exemplu, un număr de înregistrare sau o ştampilă. „Este un plic returnat de la d-na Păduraru pe care nu o găseşte acolo, poşta îl returnează la noi, a fost trimis la consumator ca şi cum ar fi fost trimis de la noi. Ia vedeţi unde se ajunge, aşa ceva nu trimite Protecţia Consumatorilor, cu formularea aşa de aiurea. Cineva, să se răzbune între dânşii, îi face concurenţă şi scrie în numele Protecţiei Consumatorilor, ceea ce mă deranjează şi o să dau să se facă verificări”, a declarat Alexandru Zarug, comisar şef CJPC.  Şeful CJPC a afirmat că se adresa organelor de poliţie în vederea identificării persoanei care a trimis plicul în numele instituţiei pentru a se evita crearea unui precedent.