Flutur vrea Episcopie fără explicaţii savante : Pentru credincioşi înseamnă foarte mult

 

„Pentru drepţii credincioşi înseamnă foarte mult. Nu vreau să vin cu explicaţii savante sau alt gen de explicaţii, dar pentru credincioşi înseamnă mult. Şi pentru preoţi”, a afirmat miercuri primarul municipiului Botoşani. Edilul şef a făcut precizarea după discuţiile apărute ca urmare a introducerii în programul Mişcării pentru Botoşani, ca obiectiv principal, a constituirii Episcopiei Botoşani.
Cătălin Flutur a menţionat că acest lucru nu presupune construirea unei noi biserici, ci înfiinţarea propriu zisă a unei instituţii. În altă ordine de idei, primarul a anunţat că Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ar putea oficia slujba de Zilele Oraşului şi în acest an. „Am făcut invitaţia Mitropolitului pentru slujba de pe 23. Ştiţi prea bine că 23 este şi Ziua Miropoliei Iaşi, că are patron spiritual tot Sfântul Gheorghe. Poate vine Înaltul, poate vine Sfinţia Sa Calinic Botoşăneanul. Aşteptăm o comunicare din partea lor”, a arătat Cătălin Flutur.  Sâmbătă acesta a participat împreună cu soţia Gabriela şi cu profesorul Corneliu Furtună, vicepreşedintele Mişcării pentru Botoşani, la procesiunea de Florii.
CITEȘTE ȘI:
 Programul „Mişcării pentru Botoşani” – Episcopie şi capitala Moldovei la Botoşani
 Primarul cu soţia şi sute de oameni la procesiunea de Florii – GALERIE FOTO