Versurile aparțin poetei Mihaela Arhip, profesor de Limba Română la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.

Traducerea a fost realizată de Mihaela-Oana Rusu împreună cu Ieva Lykos.

Actriță originară din Botoșani, Ieva Lykos trăiește de mulți ani în Italia.

”Am plăcerea să vă împărtășesc acest gând frumos pentru Italia, scris de o poetă din orașul natal, Mihaela Arhip”, a menționat Ieva Lykos.

Mihaela Arhip - Quo vadis, Domine?

Până anul acesta,

pentru mine,

Italia era sinonimă cu „cea care păşeşte pe apă”.

În copilărie, aşa mă ajuta Bunica, credincioasă fiind, să învăţ geografia lumii.

Mama zicea că e o cizmuliţă cochetă,

Iar Tata specula faptul că citeam fără întrerupere,

şi geografia Italiei o învăţam uşor cu el.

Am început-o cu Pinocchio: Florenţa – Carlo Collodi.

Pe urmă,

aici a intrat în viaţă, dincolo a părăsit-o:

Reggio Emilia şi Ferrara - Ludovico Ariosto,

Toscana - Giovanni Boccaccio, Recanti şi Napoli - Giacomo Leopardi,

Florenţa şi Ravenna - Dante Alighieri, Milano - Alessandro Francesco Tommaso Manzoni,

Sorrento şi Roma - Torquato Tasso,

Arezzo şi Padova - Francesco Petrarca,

Genova şi Milano - Eugenio Montale, Agrigento şi Roma - Luigi Pirandello.

Şi, după ce Tata nu a mai fost:

Sangiano şi Milano - Dario Fo

Torino - Alessandro Baricco

Alessandria, Piemont şi Milano - Umberto Eco,

Elena Ferrante,

şi mulţi alţii.

Pentru fiecare ţară a lumii, la fel.

Până anul acesta,

pentru mine,

Italia era sinonimă cu serenissima Veneţie şi cu San Remo,

cu Publius Ovidius Naso, Seneca, Euripide, Plaut,

Vivaldi, a cărui Primăvară nu-şi mai recunoaşte chipul în oglinda acestui an,

Verdi, Puccini, Paganini, Rosinni,

Luciano Pavarotti, Enrico Carusso şi Toto Cutugno.

Şi Sophia Loren, şi Marcello Mastroianni,

Luchino Visconti, Franco Zeffirelli, Federico Fellini,

şi mulţi alţii.

Era sinonimă cu

Tintoretto, Sandro Botticelli (cum ar fi pictat, acum, această Primavera?),

Leonardo da Vinci,

Michelangelo Buonarroti, Rafael, Giovanni Bellini și Titian,

Donatello, Filippo Brunelleschi.

Era sinonimă cu

Marco Polo, Columb, Vespucci.

În dicţionarul copilăriei şi adolescenţei mele,

ei defineau Italia.

Acum nu îmi pot şterge de pe retină imaginea

acelui convoi de camioane militare

luntre a lui Charon multiplicată parcă la infinit, trecând Acheronul,

noaptea,

într-un Bergamo pustiu, în care cei purtaţi

primesc onorul numai de la arborii care străjuiesc drumul.

Ultimul drum.

Nu vreau să trăiesc într-o lume în care geografia să fie învăţată greşit,

cu regiuni definite de un număr

de persoane infectate, de persoane aflate în carantină, de persoane decedate.

Prefer să mă rog acum ca Bunica să fi avut dreptate:

Italia este „cea care merge pe apă”.

Apostolul Petru a mers pe apă către Isus,

dar pe măsură ce mergea, a început să se înspăimânte și să scufunde

și a strigat: "Doamne, salvează-mă."

Şi Isus l-a apucat de mână și l-a tras, spunându-i:

„Puțin credinciosule, de ce ai început să te îndoiești?”

Şi l-a salvat.

Traducerea în limba italiană:

Quo vadis, Domine?

Fino a quest' anno,

per me, l' Italia era sinonimo di quella "che cammina sull'acqua".

Durante l' infanzia, così mi aiutava Nonna, credente essendo, ad imparare la geografia del mondo.

Mamma diceva che era un elegante stivaletto,

e Papà si prendeva vantaggio perché leggevo senza interruzione

e così, la geografia dell' Italia la imparavo più facilmente con lui.

L' ho cominciata con Pinocchio: Firenze - Carlo Collodi.

Poi,

qui ha iniziato la vita e l' ha lasciata nell' aldilà:

Reggio Emilia e Ferrara - Ludovico Ariosto,

Toscana - Giovanni Boccaccio, Recanti e Napoli - Giacomo Leopardi,

Firenze e Ravenna - Dante Alighieri, Milano - Alessandro Manzoni

Sorrento e Roma - Torquato Tasso, Francesco di Tommaso

Arezzo e Padova - Francesco Petrarca,

Genova e Milano - Eugenio Montale, Agrigento e Roma - Luigi Pirandello.

E quando Papà non c' era più:

Sangiano e Milano - Dario Fo

Torino - Alessandro Baricco

Alessandria, Piemonte e Milano - Umberto Eco,

Elena Ferrante,

e tanti altri.

Per ogni paese al mondo, lo stesso.

Fino a quest' anno,

per me, l' Italia significava la serenissima Venezia e San Remo,

con Publius Ovidius Naso, Seneca, Euripide, Plauto,

Vivaldi, di cui Primavera non si riconosce più nello spettro di quest' anno,

Verdi, Puccini, Paganini, Rosinni,

Luciano Pavarotti, Enrico Carusso e Toto Cutugno.

E Sophia Loren, e Marcello Mastroianni,

Luchino Visconti, Franco Zeffirelli, Federico Fellini,

e tanti altri.

Significava

Tintoretto, Sandro Botticelli ( come avrebbe dipinto questa Primavera adesso?),

Leonardo da Vinci,

Michelangelo Buonarroti, Rafaello, Giovanni Bellini, Tiziano,

Donatello, Filippo Brunelleschi.

Significava

Marco Polo, Colombo, Vespucci.

Nel dizionario della mia infanzia e adolescenza,

erano loro quelli che definivano l' Italia.

Adesso non riesco a togliermi dalle retine l' immagine

di quel convoglio di camion militari,

la barca di Caronte moltiplicata all' infinito, passando l' Acheronte

di notte,

in una Bergamo deserta, dove quelli trasportati

ricevono l' ultimo omaggio solo dagli alberi che sorvegliano la strada.

L' ultimo viaggio.

Non voglio vivere in un mondo nel quale la geografia venga imparata male,

con regioni definite da un numero

di persone infettate, di persone in quarantena, di persone decedute.

Ora peferisco pregare che la Nonna abbia avuto ragione:

l' Italia è "quella che cammina sull' acqua".

L' Apostolo Pietro ha camminato sull' acqua verso Gesù,

ma, man mano prosseguiva, cominciò a spaventarsi e ad affondare,

gridando : "Dio, salvami!".

E Gesù lo prese per una mano, tirandolo a se e dicendogli:

"Poco credente, perché avevi cominciato a dubitare?".

E l'ha salvato.

(versuri: Mihaela Arhip, traducerea: Mihaela-Oana Rusu, Ieva Lykos)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: