O piesă din patrimoniul Muzeului Botoșani, vedetă la Salonul Național de Restaurare – GALERIE FOTO

Munca unui specialist a fost recompensată cu Premiul Excelență în restaurare.

 

Restauratorul Ligia Teodor, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, a primit premiul de excelență pentru restaurarea ceramică a unui vas descoperit în 2018 la Ripiceni-Holm, în județul Botoșani.

 

Cercetările arheologice au fost întreprinse, la acea vreme, de prof. hab. dr. Dumitru Boghian și manager dr. Aurel Melniciuc.

 

Vasul globular datează din eneolitic, Cultura Cucuteni, faza A-B, și a fost modelat manual din lut, ulterior pictat.

 

La Salonul Național de Restaurare de la Craiova din 2021 (ediția a XVI-a a evenimentului) au participat 30 de instituții muzeale, centre universitare, institute de cercetare, direcții pentru cultură, arhiepiscopii, mănăstiri și societăți private, cu lucrări restaurate.

 

”O felicităm cu această ocazie pe colega restaurator Ligia Teodor, care a ales un vas din patrimoniul instituției noastre”,

reprezentanții Muzeului Județean Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store