O nouă LOVITURĂ pentru PSD! Afacerista vicepreședinte la Județ a trecut la ALDE

Partidul Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani mai înregistrează o pierdere din rândul membrilor cu funcție de conducere. 

 

Vicepreședintele Organizației Județene a PSD Botoșani, Manuela Zarug ar trece la ALDE. Anunțul a fost făcut de coordonatorul formațiunii politice, în contextul discuțiilor privitoare la decizia de numire a fiului ei, Ionuț Zarug, pe o funcție de vicepreședinte la ANSVSA.

 

Florin Țurcanu a spus despre Ionuț Zarug:

 

„Este un om dintr-o familie respectabilă și considerăm că are disponibilitatea să învețe la București să demostreze în România că de la Botoșani pot proveni oameni care știu ce au de făcut și consider eu că și cu spriijinul colegilor care au fost acolo, o să poată lua niște decizii corecte pentru județ și pentru România”.

 

Și a dat de înțeles că va fi sprijinit în activitatea politică de mama sa, care are o vastă experiență în acest domeniu.

 

„Consider că va prelua coordonarea Colegiului Săveni, va veni și familia alături de el, vă dați seama, știți că mama lui Ionuț Zarug a activat în zona asta publică. În cel mai scurt timp va veni alături de noi și alături de el și cred că este o decizie corectă și bună pentru partid”,

Florin Țurcanu, coordonator ALDE Botoșani

 

Coordonatorul ALDE a declarat că deja s-au purtat discuții cu privire la plecarea din PSD a Manuelei Zarug.

 

„Atât timp cât m-am exprimat că va veni alături de noi mă gândesc că un cetățean nu poate funcționa, dacă are onoare și demnitate, să fie membru în două partide politice. Mă gândesc că va veni alături de noi. Atât timp cât Ionuț Zarug va prelua coordonarea Colegiului Săveni, unde în trecut mama lui pentru o perioadă foarte lungă de timp, cred că peste 15 ani de zile după revoluție încoace, ea a condus Colegiul Săveni, l-a coordonat pe partea asta a socialilor democrați, cred că are nevoie de sprijinul mamei sale și de ajutorul ei pentru că are o expertiză și o experiență vastă în politică”,

Florin Țurcanu, coordonator ALDE Botoșani

 

Parcursul politic al Manuelei Zarug

 

În 2012 a devenit consilier PDL

 

Manuela Zarug devine șefa de campanie a PSD după ce în 2012 a candidat pe lista Mișcării pentru Botoșani, din partea PDL, obținând și un mandat de consilier local la care a renunțată însă după doar cinci luni în condițiile în care Cătălin Flutur, pretendentul democrat-liberal la funcția de primar, pierduse în fața lui Ovidiu Portariuc.

 

În decembrie 2010 aleasă vicepreședinte UNPR Botoșani

 

De asemenea, în decembrie 2010, Manuela Zarug a luat loc la prezidiul conferinței organizației județene a Uniunii Naționale pentru Progresul României. Lucrările ședinței de atunci a UNPR Botoșani au fost coordonate de un alt lider fost la PSD, Constantin Conțac și s-au bucurat de participarea în persoană a lui Gabriel Oprea. Manuela Zarug susținea însă la acea dată că nu a depus adeziune la UNPR, partid la care în 2016 tocmai a trecut fosta social-democrată Tereza Nica în vederea unei candidaturi la funcția de primar. Cu toate acestea, la respectiva ședință Manuela Zarug a fost aleasă vicepreședinte UNPR Botoșani.

 

În februarie 2010 a plecat din PSD

 

Manuela Zarug a părăsit PSD în februarie 2010, oficial fiind nemulțumită de faptul că la Congresul PSD din acel an, liderul social-democraților de a acea dată, Gheroghe Marcu, a plecat de la Botoșani ca susținător al lui Mircea Geoană, iar la congres l-a votat pe Victor Ponta, cerând totodată și membrilor delegației de la Botoșani să facă același lucru. Deși la scurt timp după demisie Cătălin Flutur, președintele PDL Botoșani la acea dată, declara că Maunela Zarug nu va intra în rândurile portocaliilor, până la urmă atât ea, cât și soțul său, Alexandru Zarug, au făcut acest lucru.

 

În 2013 a redevenit social-democrată

 

Manuela Zarug a revenit în PSD Botoșani chiar în luna martie din 2013, după ce a fost invitată public să reintre în tabăra social-democraților, fiind imediat votată vicepreședinte la municipiu.

Desemnarea acesteia drept șef de campania a survenit unor discuții aprinse derulate în interiorul partidului, în care liderii organizației au reproșat consilierilor locali, dar mai ales parlamentarilor, lipsa de reacție în fața atacurilor venite dinspre liberali, dar mai ales din partea foștilor PDL-iști, nemulțumirea generală fiind aceea că primarul Ovidiu Portariuc este lăsat aproape singur să lupte cu întreg aparatul liberal.

 

În 2019, la vizita fostului președinte Liviu Dragnea la Botoșani, Manuela Zarug a fost aleasă vicepreședinte în cadrul PSD Botoșani la Congresul care a avut loc la Casa Sindicatelor unde, Doina Federovici a fost reconfirmată prin ridicare de mâini.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store