(P) Este vorba despre profile etanșare pentru impermeabilizarea rosturilor de dilatație și turnare, sisteme de etanșare 2020 ce sunt potrivite și pentru aplicații în contact cu apa potabilă.
Structurile din beton hidroizolant au devenit din ce în ce mai importante în ultimii ani.
Rosturile din cadrul acestor construcții, a căror proiectare și impermeabilizare necesită o atenție deosebită atât din partea proiectanților cât și a antreprenorilor, s-au dovedit de multe ori a fi călcâiul lui Ahile.
”Multe din eșecurile pe care le-am întâlnit în timpul muncii mele de expert în domeniu provin dintr-o lipsă de familiarizare cu diversele tipuri de etanșare a rosturilor, mecanismele care stau la baza lor și aplicațiile practice. Mai mult, foarte des lipsa generală a conștientizării problemei este cea care previne acordarea atenției cuvenite etanșării rosturilor și, în mod special, bunei practici pe teren”,
Cătălin Silegeanu, director general SC Hidroplasto SRL.
Potrivit acestuia, defectele și eșecurile de construcție pot fi în același timp foarte instructive. Înțelegerea erorilor ajută invariabil la evitarea capcanelor de acest tip în viitor.
”În afară de fabricarea în Botoșani a acestor sisteme, oferim și suport tehnic pentru diversele sisteme de etanșare a rosturilor, precum și îndrumare în ceea ce privește diferitele aspecte ale proiectării, pregătirii terenului și implementării”,
Cătălin Silegeanu, director general SC Hidroplasto SRL.
CEO de la Hidroplasto România a adăugat că, pentru obținerea unei impermeabilizări satisfăcătoare, observarea bunelor practici atât de către proiectanți, cât și de către antreprenori este obligatorie.
”Prin tehnologia pe care o promovez, prin produsele și sistemele fabricate în Botoșani, sper să ajut la prevenirea eșecurilor ce rezultă din etanșarea neadecvată a rosturilor în structurile de beton hidroizolant”,
Cătălin Silegeanu, director general SC Hidroplasto SRL.