O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani... 

Consilierii locali au aprobat astăzi un proiect de hotărâre privind aprobarea prețurilor locale ale energiei termice facturate populației de către Modern Calor. 

 

Societatea aflată în subordinea municipalității are o nouă categorie de clienți. Este vorba despre botoșăneni racordați direct din rețeaua de transport. 

 

 

Bogdan Varasciuc, director Modern Calor.

 
 
„În ședința Consiliului Local am avut pe ordinea de zi aprobarea unor prețuri de facturare pentru energia termică. În premieră, avem o nouă categorie de clienți, persoane fizice, pentru care s-a aprobat această categorie de tarife, ca urmare a unor investiții pe care le-am derulat cu un dezvoltator imobiliar din municipiul Botoșani.”
 

 

Sunt racordate direct la rețeaua de transport blocurile din strada Războieni nr 2, 4 și 5. 

Bogdan Varasciuc, director Modern Calor.

 
„Noi am realizat partea de racord termic, dumnealor realizează partea de cameră tehnică și instalație interioară. Drept urmare, avem în premieră în municipiul Botoșani o categorie nouă de clienți, populație racordată direct din rețeaua de transport. Toți ceilalți sunt racordați din rețeaua de distribuție, furnizarea realizându-se prin puncte termice. Drept urmare, am avut pe ordinea de zi un proiect care vizează aprobarea unui preț mai mic pentru această categorie, respectiv fără tariful de distribuție.”
 

 

Prețul de facturare către populația racordată la sistemul de transport a fost propus să fie de 259,4 lei/gcal, fără TVA și subvenția de 109,63.gcal fără TVA.