O mie de abonamente vândute de FC Botoşani, preţurile la bilete au crescut din nou

FC Botoşani a reuşit să vândă în pauza competiţională aproximativ tot atâtea abonamente ca şi înainte de debutul precedentului sezon. Peste 90% dintre microbişti au dorit să îşi rezerve locurile la tribune, foarte puţini fiind cei care au ţinut să urmărească meciurile echipei favorite de la peluză.

 

În bună parte, cei care şi-au achiziţionat abonamente sunt suporterii de anul trecut, care au profitat de dreptul de preemţiune instituit de club. Biletele pentru primul meci din acest sezon, FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş, au fost puse în vânzare abia în week-end, preţurile fiind de 30 de lei la tribune şi 20 de lei la peluze, adică mai ridicate decât cele practicate la majoritatea partidelor din retur.
„Cel mai important este publicul şi anul trecut ne-au susţinut mult suporterii, au venit în număr cât mai mare, va fi primul meci, cred că vor veni şi acum în număr mult mai mare”, a declarat Attila Hadnagy, golgeterul echipei din seznul precedent.
FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş se dispută duminică, de la 17:00, pe Stadionul Municipal. Dacă nu ajungeţi la meci, staţi pe Botoşăneanul şi aflaţi totul despre partidă.
CITEŞTE ŞI:
FC Botoşani debutează cu optimism în noul sezon: Suntem mai puternici
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Mijlocaş de la FC Botoșani dorit de suceveni, a ajuns în... Azerbaidjan