O mână criminală a dat foc la două case nelocuite dintr-o comună botoșăneană

Două case nelocuite, aflate într-o gospodărie de pe raza comunei Ibăneşti, au fost afectate în urma unui incendiu produs în noaptea de marţi spre miercuri.

 

Flăcările au fost observate, într-un târziu, de un localnic, care a solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat la ora 3.35. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Dorohoi, cu trei autospeciale cu apă şi spumă, dar şi voluntarii din comună.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau o treime din casa nouă şi acoperişul casei vechi, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o a treia locuinţă dintr-o gospodărie vecină. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 16 pompieri militari şi voluntari, aproape trei ore. Observat şi anunţat cu întârziere, incendiul a provocat pagube de circa 20.000 de lei. Pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de către poliţişti. Anul trecut, 73 din cele 426 incendii produse pe raza judeţului Botoşani au fost generate cu intenţie.