O instituție publică de la Botoșani NU are șef

O instituție publică de la Botoșani a rămas fără director de la jumătatea lunii iulie.

 

Este vorba despre Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii care a rămas fără șef după ce Dan Adăscăliței a încetat din viață.

 

Se pare însă că nu i s-a găsit încă înlocuitor, sau cel puțin asta li s-a transmis reprezentanților mass-media.  

 

Săptămâna aceasta, un reporter Botoșăneanul s-a deplasat la sediul instituției de pe Calea Națională  iar de la intrare  a fost îndrumat către secretară. Femeia a precizat că nu a fost încă numit un nou director și în acest sens se așteaptă o decizie de la București.

 

Secretara s-a arătat puțin indignată de ce anume se dorește detalii despre acest aspect. A cerut totuși însă un număr de telefon spunând că în momentul când va avea noi informații despre acest subiect vom fi contactați.

 

Întrebată câți angajați are instituția, femeia a răspuns „nu foarte mulți”.

 

Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii a fost creat ca instituție publică specializată cu misiunea de a forma și pregăti specialiști în domeniile securității și sănătății în muncă și relațiilor de muncă. Instituția se află în subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store