Nu există metru de asfalt sau utilaj care lucrează pe undeva care să nu atragă ca un magnet politicienii sau șefii de instituții care și-au dodândit funcțiile cu ajutorul partidului. La nivelul județului Botoșani nu sunt deschise șantiere de amploare, însă parlamentarii care fac parte din partidul aflat la guvernare susțin că investițiile sunt numeroase.
Ba chiar, s-au primit reproșuri de la oameni că nu sunt popularizate îndeajuns, ca să știe toată lumea de lucrurile bune care sunt făcute de social democrați.
Și asta în condițiile în care rețelele de socializare sunt practic asfixiate de prefect, primari, consilieri sau șefi de instituție care apar în tot felul de fotografii pe lângă tot felul de utilaje.
„Cetățenii din județ mi-au transmis că am vorbit mult prea puțin despre ceea ce facem noi ca partid aflat la guvernare. Am încercat să le explicăm că nu doar noi parlamentarii sau colegii subsecretari de stat au avut rolul de a comunica, acest rol trebuiau să îl aibă mult mai aplecat inclusiv autoritățile locale, însă am preluat semnalul domniilor lor și de aceea venim astăzi în fața domniilor dv”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
Liderul PSD susține că a făcut numeroase vizite în județ și a văzut investițiile care sunt derulate în Guvernul Dăncilă.
„Am comunicat cu dnii primari, viceprimari, consilieri, președinții noștri de organizație și cu cetățenii din județ, pe teme de actualitate. Am vorbit despre proiectele de investiții de pe raza județului și despre problemele fiecărei comunități în parte. Am pus pe ecran investițiile care se derulează în acest moment în județul Botoșani”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
Potrivit Doinei Federovici, la momentul actual, la nivelul județului Botoșani au fost semnate 59 de contracte cu finanțare europeană în localități precum Botoșani, Coșula, Darabani, Dorohoi, Flămânzi, Frumușica, Hilișeu Horia, Mihăileni, Păltiniș, Rădăuți Prut, Săveni, Șendriceni și Ștefănești.
Dintre acestea, pe POR sunt 42 de proiecte cu o valoare totală de 525 milioane lei, 2 pe POIM în valoare de 304 milioane lei, 10 pe POCU cu o valoare de 112.000 lei, unul pe POC în valoare de 17.000 de lei și alte 4 pe POCA, de 6,5 milioane lei.
Social democrații ar urma să iasă public în fiecare săptămână pentru a prezenta stadiul investițiilor la nivelul județului Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: