O grămadă de șefi adunați la masă de dorințele cetățenilor din Botoșani – FOTO&VIDEO

Grupul de Acțiune Locală (GAL) se concretizează tot mai mult în sensul în care echipa de lucru, una pestriță administrativ de altfel, începe să se închege. Cei care au ales să fie parte din viitor, dintr-un nou început, adică din GAL, s-au adunat astăzi la Primărie.

 

Pentru că municipalitatea botoșăneană și partenerii implicați se află într-un maraton al acțiunilor ce sunt integrate în proiectul privind GAL-ul și în întocmirea strategiilor care în final vor avea drept rezultat dezvoltarea unor zone considerate sensibile din punct de vedere social.

 

„Acest proiect îl concentrăm în jurul unui concept nou lansat de Comisia Europeană, este vorba despre conceptul de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, un nou instrument de dezvoltare teritorială pe care comisia îl propune pentru perioada de programare 2014 – 2020. Practic preluăm lecțiile învățate de la GAL-urile de la țară care au demonstrat că pot să facă lucruri foarte frumoase dacă diverși factori locali, instituții sau ONG-uri, societăți comerciale și persoane fac un effort conjugat pentru a-și dezvolta comunitatea”,

Raluca Bălășcău, manager de proiect

 

Ceea ce este deosebit la acest concept local este faptul că, pentru prima dată ideile de dezvoltare nu pornesc de la factorii de decizie la comunitate ci invers.

 

Iar deja un grup de 10 voluntari se află în teren, în rândul cetățenilor, cu tot felul de chestionare din care să reiasă nevoile comunității locale.

 

”Îmi doresc foarte mult să avem și rezultate concrete pe acest proiect. Sunt convins că vom avea. Sunt bucuros că m-ați invitat pentru că sunt și eu cetățean și am înțeles că cetățenii fac documentele programatice pentru accesarea fondurilor. Si poate ne creăm premizele să realizăm în municipiu ceea ce își doresc cetățenii. Mai ales că discutăm de zone defavorizate, fără a atinge subiecte sensibile de discriminare sau de altă natură”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Edilul s-a arătat încântat deopotrivă de prezența însemnată a șefilor și reprezentanților unor importante instituții publice, cum ar fi Prefectura, Consiliul Județean, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Direcția Copilului, Poliția Locală, Poliția Municipală, Centrul Antidrog, Direcția de Statistică, Direcția de Cultură, Camera de Comerț sau Locativa și Serviciul Local de Asistență Socială.

 

”În primul rând, jobul nostru este să satisfacem cât mai bine cerințele și nevoile cetățenilor. Ceea ce trebuie să remarc este că într-adevăr acest proiect este unul fugărit, dar rezultatul este unul pe care îl așteptăm pentru că este foarte important ca cei din anumite zone marginalizate să-și manifeste dorințele și nevoile pe care le au. Acele nevoi se vor materializa în cadrul acestui proiect printr-un plan de acțiune, printr-un portofoliu de proiecte pentru care noi ca Primărie este foarte important să identificăm tot ceea ce înseamnă sursă de finanțare”,

Adriana Zăiceanu, administrator public Primăria Botoșani

 

Perioada de derulare a acestui proiect se desfășoară și în următoarele două luni de zile, aproximativ.

 

Un nou început – GAL Botoșani – Sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile este un proiect derulat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, finanțat prin Fondul Social European și cu o valoare de aproximativ 50.000 de euro.

 

GAL este de fapt un nou instrument de atragere a fondurilor europene.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store