O firmă din Brăeşti a dat peste cap o licitaţie de pe litoral

O societate cu sediul social în Brăeşti, judeţul Botoşani, a apelat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în cazul unei licitaţii pentru proiectul de investiţii finanţat prin PNDR „Ferma de Porci Mangaliţa”.
 

 

Firmă din Botoșani

Contestatarul a solicitat anularea procedurii în cauză, modificarea documentaţiei de atribuire în vederea eliminării condiţiei obligatorii de vizitare a amplasamentului, modificarea documentaţiei în vederea adăugării tuturor detaliilor necesare ofertării, reluarea procedurii prin stabilirea unei noi date-limită de depunere a ofertei, după publicarea documentaţiei modificate. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis excepţia de necompetenţă materială a CNSC invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de Prauco AMV Craft SRL,firma din Botoșani, în contradictoriu cu Green Way Farm SRL, în favoarea Tribunalului Constanţa - Secţia Contencios, administrativ fiscal. Mai exact, CNSC a dispus trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Constanţa - Secţia Contencios, administrativ şi fiscal.

„Fermă de porci Mangaliţa“


În luna aprilie a acestui an, Green Way Farm SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Fermă de porci Mangaliţa“, în vederea emiterii acordului de mediu. Investiţia propusă vizează înfiinţarea unei ferme de creştere şi îngrăşare a porcilor din rasa Mangaliţa, cu unitate proprie de reproducţie, punct de tăiere şi unitate de procesare a cărnii. Viitoarea fermă va fi amplasată în localitatea Lumina.
 
Potrivit memoriului, în scopul realizării investiţiei se propun următoarele: hală de adăpost pentru animale, cu compartimente pentru fătări, scroafe gestante, scroafe lactate şi sectorul de îngrăşare; linie de tăiere care să servească doar capacităţii fermei; secţie de procesare, în care se vor produce mezeluri şi preparate din carne proaspătă, materia primă provenind doar din ferma proprie; spaţii anexă pentru personal; moară pentru prepararea hranei animalelor şi capacităţii de depozitare; alei şi platforme de acces; fose septice pentru colectarea apei uzate menajere din spaţiile pentru personal, linia de tăiere şi secţia de procesare; reţele de utilităţi necesare; dotarea cu echipament tehnologic modern, automatizat, achiziţia de utilaje specializate necesare desfăşurării activităţii în fermă.


Despre Prauco AMV Craft SRL


Cu sediul social în satul Brăeşti, judeţul Botoşani, societatea a fost înfiinţată 2013. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Firma este controlată de asociatul unic Cosmin Aurel Prisăcariu, născut pe 3 septembrie1989, în Olteniţa, Călăraşi. Tot el este şi administratorul societăţii, care desfăşoară „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.

Despre Green Way Farm SRL


Firma a fost înfiinţată în anul 2015 şi are sediul social pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator al firmei este Alexandru Roşu, născut pe 3 noimebrie1987, în Constanţa. Green Way Farm SRL se ocupă de „creşterea porcinelor”. Sursa: ziuaconstanta.ro