O femeie și trei copii salvați din flăcări după ce au suferit un atac de panică - FOTO&VIDEO

Un incendiu puternic a avut loc miercuri, 27 martie 2019 pe strada Pușkin în municipiul Botoșani.

 

Flăcările puternice au ajuns și la o anexă din spatele casei, acolo unde erau 3 copii, împreună cu mama lor.

 

”La față locului au ajuns trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apa și spumă și o ambulantă  SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreagă locuintă, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casele din imediată apropiere. Patru persoane, un adult și trei copii, care locuiau în aceeași gospodărie au făcut atac de panică, au primit îngrijiri medicale la față locului după care au fost transportați la centrul "Micul Prinț" din municipiul Botoșani.  Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din locuința cuprinsă de flăcări  fiind scoasă o butelie. Incendiul este localizat și se intervine pentru înlăturarea efectelor.  Intervenția este îngreunată de vântul care bate cu putere,”

 

A declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU

 

La câteva ore după izbucnirea incendiului, copiii și femeia au fost luați în grija unei rude.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store