O fată şi trei băieţi, distracţie dezastru noaptea în parc; au fost luaţi pe sus de poliţiştii locali – GALERIE FOTO

Patru tineri din Botoşani au ales o modalitate mai aparte de a-şi petrece noaptea de 30 aprilie spre 1 mai. Fără somn, pe la ora 3 aceştia încă se aflau pe o bancă din Parcul Tineretului.

 

S-au muncit minute bune să rupă o bancă


După unele mişcări provocatoare făcute de fată în braţele unui băiat, distracţia în aer liber a degenerat. Unul dintre băieţi s-a urinat în apropiere, iar alţii doi s-au apucat de rupt banca. În cel mai propriu sens al cuvântului! La început au încercat să o facă izbindu-se cu şezutul şi când au văzut că nu reuşesc au sărit cu picioarele pe dânsa. Într-un final au izbândit şi au făcut banca bucăţi. Nu s-au mulţumit doar cu ruptul şi au şi smuls-o efectiv din şuruburi, după care au fugit.

 

O minoră şi trei majori, asta da distracţie


Ghinionul lor a fost însă că totul a fost surprins pe camere de luat vederi montate de Primăria Botoşani şi aflate la dispeceratul Poliţiei Locale. Imediat, unitatea subordonată municipalităţii a trimis un echipaj la faţa locului şi chiar în momentul în care tinerii ieşeau din parc, o autospecială le-a tăiat calea. Au fost legitimaţi, iar doi dintre tineri au fost amendaţi cu câte 400 de lei pentru distrugerea mobilierului stradal, iar ceilalţi doi cu 100, respectiv 200 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cei trei băieţi au vârste între 21 şi 23 de ani, în timp ce fata are doar 17 ani - Ce căuta la acea oră o minoră cu trei majori? -  fiind o întrebare de bun simţ într-o asemenea situaţie.

 

Vandalii, tot mai greu de stăpânit


Reprezentanţii Poliţiei Locale susţin că fenomenul distrugerilor a luat amploare în acest an.


„Numai de la 1 ianuarie şi până în prezent am aplicat 50 de amenzi şi 87 de avertismente la HCL 355/2011 privind stabilirea unor norme de gospodărire, înfrumuseţare şi păstrarea ordinii şi curăţeniei în municipiul Botoşani”,


Ioan Onuţu, director Poliţia Locală.


25.200


de lei este valoarea totală a amenzilor aplicate în 2018 la HCL 355/2011.


Din nefericire, Primăria Botoşani nu obişnuieşte să se îndrepte în instanţă împotriva vandalilor, care astfel scapă maxim cu o amendă.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store