O cântăreaţă din Botoşani luată cu asalt de fani: Primesc zilnic foarte multe mesaje 

Artista din Botoşani nu mai poate să facă faţă mesajelor. 

 

De când a mers la tv, la Antena Stars, unde a vorbit despre sarcină, Narcisa Moisa primeşte întruna mesaje de la fani. Oamenii care o iubesc îi trimit mereu mesaje de felicitare artistei şi transmit gândurile lor bune. Narcisa Manelista este însărcinată în cinci luni şi jumătate, iar în doar câteva luni îşi va ţine în braţe pe cel de-al doilea copil. Fanii sunt alături de artistă şi se bucură de tot ce se petrece frumos în viaţa sa.

"Primesc zilnic foarte multe mesaje de la voi şi pe Facebook şi pe Instagram. Vă mulţumesc mult pentru toate gândurile bune aduse atât mie cât şi familiei mele", este mesajul transmis de Narcisa Moisa.

 

Narcisa Moisa, despre a doua sarcină

"Unde eşti i-am spus soţului, că vreau să-ţi spun ceva. Şi el nu are răbdare. I-am spus o să fii tătic pentru a doua oară. I-am trimis poză pe Facebook şi a fost foarte fericit. Apoi au urmat discuţiile, dacă e fată, dacă e băiat. Nu prea ne-am decis în privinţa numelui. L-am întrebat pe copil şi a spus că ori Kevin, ori Robert. Şi am vrea Ionuţ, să fie de la soţul meu şi o să vedem pe următorul", a  spus Narcisa Moisa citată de Spynews.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store