O declaraţie de dragoste cum n-am mai auzit

Acum aproape un deceniu l-am intervievat pe Henning Probst, primul director al E.ON Moldova, compania care se formase prin privatizarea fostei Electrica. Omul anunţa intenţia de implementare a unui sistem de facturare anual sau bianual, bazat pe o comunicare voluntară a indexului şi o reglare ulterioară a plăţilor în funcţie de o citire a consumului de către reprezentenţii companiei, la domiciliul clientului.

 

editorial botosaneanulI-am replicat aproape instantaneu că ar fi o măsură sinucigaşă la cât curent se fură în România. Mi-a răspuns tăios că, în comparaţie cu abonaţii din Ungaria şi Bulgaria, în România consumatorii sunt mult mai disciplinaţi. Ba chiar, pe un ton aspru, mi-a reproşat că eu şi ceilalţi români avem o părere mai proastă despre români decât o au alţii. După ce am închis reportofonul a insistat asupra acestui clinci din interviu, explicându-mi că nu poate înţelege cum se face că, dintre toate ţările lumii, cea mai proastă părere despre România, o au tocmai românii.
CITEŞTE ŞI:
INTERVIU Henning Probst: Părerea românilor despre români este mai proastâ decît a germanilor despre români
De ce scriu acum aceste rânduri? Fiindcă am citit în Gazeta Sporturilor un articol în care Martinus Quenten, atacant originar din Curacao care din vară evoluează pentru FC Botoşani şi care a jucat mai mulţi ani în Olanda şi Ungaria, după ce a povestit părerea groaznică pe care oamenii din Ţara Lalelelor o au despre România, şi-a exprimat şi el nedumerirea: „Mi-au plăcut oamenii din Botoşani, care mi-au dat un «feeling» foarte bun chiar după primele discuţii. Am rămas impresionat de oraşul Botoşani. Nu înţeleg de oamenii vorbesc aşa urât despre un loc aşa frumos".

 Perla din atacul FC Botoşani: Toată lumea din Olanda mi-a spus că nu am ce să caut aici, că e o ţară urâtă cu oameni răi

În noiembrie Botoşăneanul a realizat un interviu cu Amitabh Vardhan, indianul care conduce Cine Grand la nivel mondial, compania care are deschise cinematografe din China şi până în SUA. Uitaţi ce a spus omul despre Botoşani: “Iubesc locul ăsta, este un oraș nebun, frumos”.
Mi-am amintit atunci primele cuvinte spuse de Ion Mureşan, câştigătorul Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu chiar pe scena teatrului care poartă numele poetului nepereche, la doar câteva secunde după ce i s-a înmânat distincţia:
„Eu, în calitate de cetăţean de onoare, am nevoie dl primar să vă cer ceva: îmi cer voie să vin în Botoşani după ce înfloresc teii. Eu, aşa mireasmă de tei ca la Botoşani n-am mai întâlnit nicăieri, de parcă umbli cu capul într-un borcan cu miresme lichide. Nu, nu vă cer să daţi de mâncare în ziua respectivă, numai să mă lăsaţi să îmi iau şi eu un borcan cu mireasmă de tei şi să-l duc la mine în Transilvania”.
CITEŞTE ŞI:
FOTOREPORTAJ Spectacolul în care Botoşani a fost capitală culturală: Dl primar n-a venit cu mâna goală, Primăria Botoşani i-a refuzat pensia lui Eminescu, Premiul de la Botoşani este o legitimaţie de club
Zilele trecute îmi povestea un bucureştean venit în Botoşani că prin intermediul Centrului Turistic deschis de Primărie a văzut nişte locuri extraordinare în oraş: “Voi nu vă daţi seam ace oraş frumos aveţi”.
Mi-am înghiţit clasica replică, “dar păcat că e locuit”...
Vremurile sunt făcute de oameni, iar locurile sunt înfrumuseţate tot de ei. Bănuiesc că, dacă Botoşani este un oraş atât de frumos, este meritul oamenilor care au locuit şi locuiesc aici. Chiar dacă – şi o spun cu mare tristeţe – nu am auzit vreodată o declaraţie de dragoste pentru această urbe, de la vreun locuitor al ei. Poate că este suficient că ne iubesc alţii oraşul…
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
INTERVIU Amitabh Vardhan, director Cine Grand: Botoșănenii au făcut o religie din mersul la film; Iubesc locul ăsta, este un oraș nebun, frumos