O companie cu birouri la San Francisco, Montreal și Los Angeles a preluat fosta clădire Banc Post de lângă mall – FOTOGALERIE

Dezvoltatorul român de jocuri video Amber, care în prima jumătate a acestui an a înregistrat venituri de 10 milioane de euro, și-a schimbat sediul operațiunilor din Botoșani.

 

Dintr-un fost sediu de bancă în alt ex-sediu de bancă

 

Compania condusă de Mihai Pohonțu a părăsit clădirea Vegastel, acolo unde și-a desfășurat activitatea în spațiul în care a funcționat sucursala Intesa Sanpaolo Bank.


Managerii au preferat un alt imobil care a fost utilizat de o bancă și au preluat fostul sediu al Banc Post de lângă Uvertura Mall, acolo unde și-au amenajat punctul de lucru, iar angajații muncesc deja.


În 2017, după ce Banc Post a fost achiziționată de Banca Transilvania, clădirea respectivă din Calea Națională a fost vândută la Imo Property București, o companie cu capital grecesc.

 

De la covoare la jocuri pe computer


La sfârșitul anului 2019, un comerciant din Suceava și-a deschis acolo un magazin de covoare, pe care în 2021 l-a mutat însă într-o altă locație.


Amber are peste 800 de angajaţi pe două continente, în birouri din Bucureşti, Botoşani, San Francisco, Los Angeles, Montreal şi Guadalajara.


Dezvoltatorul român de jocuri video Amber a raportat afaceri de 50 de milioane de lei în primele şase luni ale anului, o creştere de 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi estimează venituri de 117 milioane lei până la finalul anului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store