Nuntă în stil american la Alfa Land – GALERIE FOTO

 

Nunta fiului primarului Cătălin Flutur, a împrumutat din modelul american, fiind organizată în aer liber, pe malul unui lac. Mireasa, care a purtat o rochie deosebită, a ajuns în cartierul rezidenţial Alfa Land într-o limuzină albă şi a fost condusă către altar de către tatăl ei. Invitaţii au luat loc pe scaune, în aer liber, însă se pare că au avut nevoie de umbrele la oficierea cununiei religioase din cauza vremii potrivnice.

Cununia religioasă a fost oficiată de preotul Gheorghe Bădărău de la Biserica Sf. Treime din municipiu pe un ponton amenajat pe malul lacului. Invitaţi să întreţină atmosfera şi să încânte auzul celor prezenţi sunt trupa Juke Box, Pepe şi Ion Suruceanu. Petrecerea are loc într-un cort amenajat în incinta cartierului.









Cu toate că iniţial se anunţase că accesul ziariştilor la nuntă nu este permis, în cele din urmă, o parte din reprezentanţii mass media locală, au fost prezenţi la cununie şi petrecere.