Nu vă mai munciți cu Parcul Cornișa! Într-un sat se inaugurează un aqua-park de 4 milioane de euro - GALERIE FOTO

Ceea ce Primăria și Consiliul Local Botoșani nu reușesc de mai bine de nouă ani, de când a fost prezentat pentru prima dată proiectul, a stat în putința unei administrații publice din mediul rural.

 

Pe 22 iunie, în comuna Alexandru cel Bun din județul Neamț, este programată deschiderea oficială a „Aqua Park Blue Eden”. Complexul se întinde pe o suprafață de 6,5 hectare și a fost construit printr-un parteneriat public-privat în care Primăria cu 5.000 de locuitori, situată lângă municipiul PIatra Neamț, nici măcar terenul nu a fost obligată să-l pună la dispoziţie pentru efectuarea investiţiei.


4 milioane de euro


este valoarea investiţiei.


Parcul acvatic a fost construit de către SC Aqua Park Blue Eden“ SA, la care Consiliul Local al comunei Alexandru cel Bun este acționar principal, prin societatea proprie, SC Serv Com AlBun SRL.
“Aqua Park Blue Eden” este un complex de tratamente și recreere situat în satul Vădurele din amintita comună care se constituie deja într-un concurent cât se poate de serios pentru Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, a cărei deschidere se tot amână de mai bine de doi ani și care își propune să atragă turiști și din celelalte județe, dar și din Moldova și Ucraina, fără de care nu ar putea să își suporte costurile de funcționare.


Iată ce cuprinde parcul din Neamț:


1. PARTER:

– zona tobogane:
– 1 tobogan deschis Anaconda tip spirală h=7,5 m, înclinație de 11,8 % și lungime de 65 m
– 1 tobogan închis Anaconda tip spirală, cu cronometru, h=7,5 m, înclinație de 10,8 % si lungime de 67 m
– 1 tobogan deschis Kamikaze h=4,7 m, înclinație de 47,6 % și lungime de 10 m
– 1 tobogan deschis Family înclinație de 3,5 % și lungime de 8 m și lățime de 2,8 m
– 1 bazin de aterizare 8 x 24 m, cu adâncimea de 1,3 m

– zona de bazine cu temperatura apei de 35C
– 1 bazin de 450 mp, cu adâncimea de 1,3 m, prevăzut cu paturi în apă cu jeturi de aer, bar în apa, jacuzzi, și zonă prevăzută cu valuri și splitere de apă pentru hidromasaj
– 1 bazin cu apa de tratament adusă de la Sovata, 80 mp și adâncimea de 0,9 m, prevăzută cu scaune
– 1 bazin cu apa de tratament adusă de la Bălțătești, 40 mp și adâncimea de 0,9 m, prevăzută cu scaune
– 1 bazin pentru copii tip ciupercă, având adâncime de 0,45 m, suprafața de 35 mp
– 1 bazin interior – exterior de 80 mp, adâncimea de 1,3 m, cu hidromasaj
– 1 bazin cu apă rece

– zona saune
– 1 saună uscată, temperaturi între 40-60 C
– 1 saună uscată, temperaturi între 60-80 C
– 1 saună umedă cu aburi tip HamMam
– 1 saună tip peșteră cu paturi de apă, temperatura 40 C

– zona de recepție – intrare

– recepția

– mini magazin cu produse specifice

– seifuri pentru securizarea valorilor

– zona WC

– zona de vestiare și cabine de schimb pentru persoanele cu dizabilitati și camera de prim ajutor

– acces etaj

– 1 scară

– 1 lift

 

2. ETAJ:

 

– zona de vestiare și cabine de schimb pentru 1.090 persoane

– 4 cabinete medicale pentru diferite afecțiuni

– 1 restaurant pentru 72 persoane

– 1 bucătărie

– 1 cameră pentru administrator și magazie

– Vestiar și WC pentru personalul administrativ

– WC și dușuri

– spațiu prevăzut cu uscătoare de păr și oglinzi

– birou pentru administratorul de complex

 

3. ANEXE

 

– spațiu de parcare pentru cca. 200 de autovehicule

 

4. HOTEL

 

Bornele Parcului Cornișa


2008 - primarul Cătălin Flutur, aflat în campanie electorală, prezintă pentru prima dată proiectul parcului de agrement
2011 - primarul Cătălin Flutur semnează la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare
2012 - primarul Ovidiu Portariuc anulează licitația începută în mandatul predecesorului
2013 - primarul Ovidiu Portariuc semnează contractul de execuție potrivit căruia lucrarea trebuia finalizată în doi ani
2013 - luna iunie, încep lucrările
2017 - aleșii de la municipiu au dispute violente pe marginea recepționării Parcului Cornișa, care tot nu este deschis.