Trafic restricţionat joi dimineaţă pe mai multe străzi din municipiul Botoşani.
În data de 24 ianuarie 2019, jandarmii botoșăneni vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, misiunea fiind executată în cooperare cu efective de poliție, pompieri și polițiști locali.
Începând cu ora 9.00, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi prezenți la depunerea de coroane de la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, iar un pluton de jandarmi va face parte din detașamentul de onoare care va defila cu această ocazie pe Bulevardul Mihai Eminescu.
"Reamintim cetățenilor faptul că, între orele 09.00 - 10.30, traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecția cu străzile Octav Onicescu și Marchian.Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să solicite sprijinul forţelor de ordine în mod direct sau prin apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112, în caz de necesitate." au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: