”Nu se ține un Congres cu oameni sătui” – Liberalii cu burțile pline care l-au votat pe Cîțu pentru bani sau ca să-și păstreze fotoliile de șefi la stat - LISTA

”După cum mi-a explicat un liberal vechi din tabăra Orban încă de la primele ore ale dimineții, «nu se ține un Congres cu oameni sătui», adică nu faci alegeri în partid când ești la putere, pentru că nimeni nu vrea să schimbe nimic și toți trag de funcțiile pe care le au. Într-adevăr, cu mici excepții, cei 5.000 de delegați sunt și șefi pe undeva, puși acolo de șeful de partid”.

 

Primarii, nevoiți să-l voteze pe premier ca să prindă bani la PNI


Pasajul de mai sus aparține jurnalistului Florin Negruțiu și este desprins dintr-un editorial publicat în ”Republica” chiar în ziua congresului PNL în care se explica faptul că victoria lui Florin Cîțu este inevitabilă nu datorită calităților politice sau administrative ale acestuia, ci prin prisma funcției de prim-ministru pe care o ocupă și care îi permite să controleze direct sau indirect o mare parte a delegaților la congres.


Iar teza este valabilă și pentru PNL Botoșani. Organizația județeană a avut 89 de delegați la congres.


18 dintre aceștia, adică 20%, sunt primari în funcție, oameni dependenți în bună parte de Guvern din punct de vedere financiar. De altfel, coaliția guvernamentală s-a rupt tocmai din cauza Planului Național de Investiții (PNI) ”Anghel Saligny” prin care se vor finanța proiecte în domeniile apă, canalizare, drumuri și gaz depuse de autoritățile locale.


Decizia finală de alocare a fondurilor prin PNI către o primărie aparține Executivului, iar un vot împotriva lui Florin Cîțu le diminua serios primarilor șansele de a obține finanțare prin ”Anghel Saligny”.


Dar iată primarii participanți: Mihai Amarandei – Albești, Constantin Bălășanu – Frumușica, Lucian Borfotină – Cristești, Victor Bulboacă – Nicșeni, Florin Bulgaru – Răchiți, Florin Buțura – Ștefănești, Dumitru Chelaru – Pomârla, Constantin Cocoreanu – Tudora, Ștefan Coțofrec – Cândești, Ștefan Dulgheru – Leorda, Costel Gavril – Corlăteni, Verginel Gireadă – Mihai Eminescu, Ciprian Ivanov – Copălău, Romică Magopeț – Ibănești, Viorel Nichiteanu – Rădăuți Prut, Dan Oloieriu – Flămânzi, Costel Romanescu – Păltiniș, Vasile Sasu – Durnești.

 

Peste jumătate din delegați au fost aleșii locali interesați să obțină fonduri de la Cabinetul Cîțu


Printre delegații botoșăneni la congres s-au regăsit și nouă viceprimari, interesați la rândul lor să aducă bani în localități pentru a puncta în ochii electoratului în perspectiva alegerilor locale de peste trei ani.


Lor li s-au adăugat 20 de consilieri locali, în general cu aceleași interese electorale ca primarii și viceprimarii.


Astfel, mai mult de jumătate dintre delegați au fost primari, viceprimari și consilieri locali, cu toții cât se poate de atrași de finanțările pe care le poate acorda Guvernul pentru a puncta electoral în localitățile din care provin.

 

O pleiadă de directori interimari a căror funcție stă în pixul de la Guvern, delegați și ei la congres


O a doua mare categorie a delegaților a fost aceea a conducătorilor de instituții. Ada Macovei este inspector școlar general, Monica Adăscăliței este director la Direcția de Sănătate Publică, Cătălin Boboc este director la Registrul Auto Român, Alberto Gavrilescu este director la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Cătălina Lupașcu este director la Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională, Mihai Țurcanu este directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Gabriel Tincu este director adjunct la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).


Toate aceste instituții se subordonează ministerelor de resort și mai departe Guvernului, iar schimbarea de către forurile de la București a unuia dintre șefii menționați reprezintă o simplă formalitate atât timp cât, cu excepția adjunctului de la APIA, toți ceilalți sunt interimari. Un vot pro Orban ar fi fost sinonim cu tăierea crengii de sub propriile picioare.

 

Ce să mai spunem de prefect și de oamenii din Guvern?


Mai departe, un vot anti Cîțu ar fi fost o acțiune deosebit de periculoasă pentru liberalii care activează direct în structuri guvernamentale.


Daniela Aramă lucrează la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Gheorghe Sorescu este subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, iar Radu Lebădă subsecretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. Subsecretarii de stat sunt numiți chiar de premier, nefiind necesară organizarea vreunui concurs.


Ce să mai spunem despre prefectul Dan Nechifor, a cărui rămânere în funcție este exclusiv apanajul Executivului? Primul reprezentant al Guvernului în județ oricum are o poziție șubrezită după pierderea alegerilor pentru președinția PNL Botoșani, prelungirea mandatului său fiind, potrivit unor liberali, o consecință a ruperii coaliției. Mai exact, nu prea există liberali care să își dorească funcția de prefect în condițiile în care Cabinetul Cîțu ar putea fi destituit cât de curând prin moțiune de cenzură.

 

Bonus: șefimea de la municipii


Lista participanților la congres a fost întregită cu liberali care ocupă posturi de directori la unități subordonate Consiliului Județean și Consiliului Local. Valerian Andrieș este directorul Spitalului Municipal Dorohoi, Liviu Andronic conduce Școala Populară de Arte, Cătălin Flutur este director la SC Locativa SA, Eugen Țurcanu este directorul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement. Într-adevăr, toate aceste unități nu se subordonează Guvernului, însă ocuparea funcțiilor de directori fără sprijin politic este aproape imposibilă astfel încât un vot împotriva a ceea ce a hotărât Colegiul Director al PNL Botoșani, adică susținerea lui Florin Cîțu, ar fi reprezentat o acțiune cât se poate de periculoasă.

 

Ce fain e când te votezi singur!


Lista delegaților la congresul din data de 25 septembrie 2021 a fost votată de Colegiul Director, organism compus în bună măsură de liderii de organizații astfel încât în cazul a o mulțime de participanți s-a ajuns în situația în care aceștia au votat ca ei înșiși să meargă la evenimentul politic al anului din PNL.
Ceea ce s-a întâmplat la Botoșani nu reprezintă însă un caz singular. Schema a fost în general aceeași în filialele pro Cîțu care din interes financiar sau pentru funcții s-au aliniat în spatele premierului, deși majoritatea își arătaseră sprijinul pentru Ludovic Orban. Doar că din postura de președinte al Camerei Deputaților, Orban nu lu mai putea împărți nici bani, nici funcții la stat.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store