Nu ne iau în serios? Rădoi vrea să trimită rezervele la meciul cu Botoșani

Steaua a adus până acum opt jucători noi, iar steliștii se plâng de lipsă de omogenitate, potrivit reporterilor de la Gazeta Sporturilor.

 

Cu toate acestea, Mirel Rădoi va continua să menajeze titularii la meciurile din Liga 1. A procedat așa și etapa trecută, cu CFR Cluj, și la fel va face și mâine, când roș-albaștrii vor evolua în deplasare, la Botoșani.
În aceste condiții, antrenorul stelist va apela, cel mai probabil, doar la doi dintre titularii de miercuri seară, urmând să mizeze pe fotbaliștii care au evoluat mai puțin în acest start de sezon.


”Probabil că voi menaja unii fotbaliști la meciul cu Botoșani, e greu să joci din trei în trei zile pe căldura asta”, a spus Rădoi. Singurii jucători care au fost titulari împotriva celor de la Belgrad și se vor afla în formula de start și mâine seară sunt Toșca și Breeveld, iar asta pentru că aceștia din urmă vor fi, probabil, rezerve miercurea viitoare, în Serbia. Cum va arăta Steaua la Botoșani: Niță - Rîpă, Carp, Toșca, Guilherme - Breeveld, I. Neagu - Grădinaru, Tahar, Enceanu - Tudorie.


”Cred în victorie. Aşteptările mele la meciul cu Steaua sunt mari. Vrem să facem o partidă bună, să câştigăm. Steaua, ca şi celelalte echipe din fotbalul românesc, trece printr-o perioadă de schimbări. Nu mai există valoarea din trecut, dar Steaua rămîne Steaua”, a declarat Leo Grozavu, antrenor Botoșani.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44050:Grozavu înainte de Steaua: Se joacă cu stadionul plin chiar dacă vor fi mulți steliști în tribune ]]